Patru şimleuani trimişi în judecată pentru trafic de etnobotanice

Patru tineri din Şimleu Silvaniei, cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani, au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT Sălaj, sub acuzaţia de trafic de substanţe psihoactive. Inculpaţii au ajuns în vizorul anchetatorilor după ce în 23 aprilie, mezinul grupului – un adolescent de 19 ani – aflat la volanul unui autoturism cu care călătoreau şi cei trei prieteni, pe DJ 191C, în Aghireş, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unei gospodării. În urma impactului, şoferul a suferit răni uşoare. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că tinerii prezentau semnele specifice consumului de substanţe interzise, aspect confirmat ulterior de analizele toxicologice.

Procurorii DIICOT Sălaj au deschis un dosar penal, cercetările stabilind că în ziua anterioară accidentului, cei patru cumpăraseră de la un dealer din Cluj-Napoca 16 plicuri cu etnobotanice, pe care le-au consumat pe drumul de întoarcere. „Au pornit din Cluj în 22 aprilie, în jurul orei 18, către Şimleu. Au ajuns în zona Aghireş a doua zi, pe la ora 12, când au intrat cu autoturismul în gard”, ne-a declarat procurorul Dan Buduşan, cel care a instrumentat cazul.

Potrivit acestuia, asupra şimleuanilor, cunoscuţi drept consumatori vechi de droguri, au fost găsite câteva plicuri cu resturi de droguri, tinerii reuşind performanţa de a consuma aproape întreaga cantitate cumpărată. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă între 6 luni şi 3 ani de închisoare. Buduşan a mai spus că unul dintre inculpaţi, un bărbat de 27 de ani, are antecedente, fiind condamnat în luna decembrie a anului trecut la cinci luni şi 10 zile de închisoare, cu suspendare sub supraveghere de doi ani, pentru efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
În ceea ce îl priveşte pe şofer, acesta s-a ales cu un dosar penal şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţei.

Leave a Comment