Patru sălăjeni trimişi în judecată pentru alcool la volan

Procurorii parchetelor locale au trimis în judecată, în ultimele două săptămâni, patru bărbaţi care au fost prinşi de către oamenii legii după ce s-au urcat beţi la volan.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 10-23 aprilie, procurorii zălăuani i-au trimis în judecată pe Ioan Bota şi Ioan Farcău. În 21 ianuarie, în jurul orei 10.30, cel dintâi a fost depistat în trafic, pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, conducând autoturismul marca Opel, fiind în comă alcoolică. În urma recoltării de probe biologice, a reieşit că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 2,75 g/l alcool pur în sânge.
Cel de-al doilea inculpat a fost prins, în 12 decembrie 2016, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, tot pe bulevard, cu o îmbibaţie alcoolice de 1,85 g/l alcool pur în sânge.
Alţi doi sălăjeni vor fi aduşi în faţa magistraţilor Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Este vorba despre Petru-Vasile Costina, care, în 23 februarie, în jurul orei 23.00, a condus autoturismul marca Volkswagen Polo, pe DC2 şi DC3A, de pe raza localităţii Colonia Sighetu Silvaniei spre satul Chieşd, având o alcoolemie peste limita legală.
Tot pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului va fi adus în faţa judecătorilor de sub Măgura şi Lucian-Cătălin Bărnuţ. Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în 23 februarie, în jurul orei 23.00, inculpatul a condus autoturismul marca Opel Astra, pe DC2 şi DC3A de pe raza loc Colonia Sighetu Silvaniei spre satul Chieşd, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Alte articole

3 Thoughts to “Patru sălăjeni trimişi în judecată pentru alcool la volan”

  1. Anonim

    Care este limita normală?

  2. Anonim

    De la 0.80 este infracțiune

  3. Anonim

    2.75? doar atat? se poate si peste 3 si mai traieste si nu a fost in coma. cat poate duce fiecare!

Leave a Comment