Patru dintre proprietarii maşinilor vandalizate în cartierul Dumbrava au depus plângeri la Poliţie

 

Încă trei plângeri au fost depuse la Poliţie de către proprietarii maşinilor vandalizate în noaptea de marţi spre miercuri, pe strada Pietriş, din municipiul Zalău. Conform spuselor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, până în prezent, au fost depuse la biroul de investigaţii criminale, în total, patru plângeri. „Prima sesizare a fost înregistrată miercuri, 5 noiembrie, iar până la finele săptămânii, au depus la biroul de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului încă trei dintre proprietarii maşinilor vandalizate”, a precizat reprezentantul IPJ Sălaj.
Reamintim că nu mai puţin de opt autoturisme au fost vandalizate, în noaptea de marţi spre miercuri, în zona Dumbrava. Proprietarii acestora şi-au găsit dimineaţa maşinile pline de mesaje obscene sau cu tentă politică, inscripţionate cu spray alb. De asemenea, uşa de la intrarea unuia dintre blocuri a fost “pictată” în acelaşi mod. “Când am venit dimineaţa acasă nu am putut să folosesc interfonul, tastele erau pline de spray alb. Am şters cu o cârpă, cât am putut, acum se poate folosi”, a spus unul dintre locatarii blocului. Uimiţi şi revoltaţi, în egală măsură, proprietarii autoturismelor au mărturisit că nu îşi dau seama cine ar fi putut să facă acest lucru. “Majoritatea posesorilor maşinilor vandalizate locuiesc în D35 şi mai sunt câţiva şi din blocul celălalt, unde a fost vopsită uşa de la intrare, respectiv D37. Nu ştim dacă au fost alese aceste maşini sau dacă s-a dat cu spray la întâmplare. Cândva, spre dimineaţă s-a întâmplat, însă nimeni nu a văzut nimic”, a explicat unul dintre proprietarii în cauză.
Potrivit poliţiştilor, păgubiţii au fost invitaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj pentru a depune plângere. “Miercuri, în jurul orei 8, un bărbat din municipiul Zalău, Daniel J., a sesizat poliţia, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, persoane necunoscute au distrus, prin vopsire cu spray, un număr de opt autoturisme, ce se aflau parcate pe strada Pietriş, din municipiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea. Conform spuselor sale, în cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi identificare a autorilor.

Alte articole

Leave a Comment