O cisternă cu bitum s-a răsturnat în pasul Mesteacăn

O cisternă înmatriculată în Polonia, încărcată cu 22 de tone de bitum, s-a răsturnat joi, 24 octombrie, în pasul Mesteacăn, la limita judeţelor Sălaj şi Maramureş. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 22,40. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, autovehiculul a lovit parapetul de protecţie într-o curbă, declanşându-se scurgeri de combustibil de la rezervor pe carosabil, pompierii intervenind cu două autospeciale pentru asigurarea perimetrului. Aceştia au oprit scurgerea de combustibil, au stropit cisterna cu apă şi au deconectat bateriile pentru a împiedica o eventuală declanşare a unui incendiu. După cum a explicat şoferul, de origine poloneză, în vârstă de 30 de ani, nişte defecţiuni apărute la sistemul de frânare ar fi dus la producerea accidentului. În urma impactului, a fost rănit uşor doar prietenul acestuia, pasager în autovehicul, care a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean Zalău. Potrivit sursei citate, cisterna a fost ridicată cu ajutorul a două macarale aduse din Cluj-Napoca. Vineri dimineaţa, în jurul orei 10, traficul se desfăşura încă cu dificultate pe un singur sens.

Reamintim că, în urmă cu o lună, respectiv în 24 septembrie, pe drumul naţional 1H, la ieşirea din localitatea Răstoci, în imediata apropiere a intersecţiei cu drumul naţional 1C spre Dej şi Baia Mare, la doar câteva sute de metri mai jos, o altă cisternă încărcată cu zece tone de benzină şi 20 de motorină, la volanul căreia se afla un clujean, s-a răsturnat într-o curbă. Astfel, Vasile D., în vârstă de 42 ani, în timp ce conducea autocisterna, încărcată cu cantitatea de 11.000 de litri de benzină şi 19.000 de litri de motorină, într-o curbă la stânga, datorită neadaptării vitezei de deplasare, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar din cisternă s-a scurs combustibil în şanţul lateral al drumului. De asemenea, potrivit lui Lucian Jacodi, pompierii sălăjeni au intervenit cu patru autospeciale pentru asigurarea perimetrului şi oprirea scurgerii de combustibil. Aceştia au acţionat şi cu spumă, stropind cisterna pentru a împiedica o eventuală declanşare a unui incendiu pe timpul repunerii pe carosabil, în final, reuşindu-se schimbarea capului tractor, iar încărcătura rămasă a putut fi transportată de operatorul economic în condiţii de siguranţă. Potrivit sursei citate, abia în jurul orei 4,30, a fost mutată cisterna, iar pompierii militari au sablat carosabilul pentru a se putea relua traficul în condiţii normale.

 

Alte articole

Leave a Comment