O autobasculantă a luat foc la ieşirea din Cernuc

O autobasculantă, încărcată cu nisip, a fost cuprinsă de flăcări marţi, 2 septembrie, în jurul orei 15. Incendiul a izbucnit la ieşirea din localitatea Cernuc spre Dej, autovehiculul aflându-se în mers. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului a intervenit un echipaj al secţiei de pompieri Jibou. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire. Potrivit sursei citate, până la lichidarea flăcărilor, cabina autobasculantei a ars în întregime.

Leave a Comment