Muniţie neexplodată, găsită pe valea Crasnei

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj a fost solicitată luni, 23 martie, să intervină pentru a asana un element de muniţie neexplodat găsit de un muncitor care executa lucrări de amenajare a văii Crasnei. „Pirotehniştii au identificat muniţia ca fiind o lovitură AG-7. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, Lucian Jacodi. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca, la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112, fără a le atinge sau schimba poziţia acestora.

 

Leave a Comment