Moarte suspectă în Aghireş: şi-a dat ultima suflare în fotoliu

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Aghireş a fost găsit fără suflare marţi, 27 iunie, în jurul orei 22, într-un fotoliu dintr-o anexă gospodărească. Macabra descoperire a fost făcută de către fratele celui decedat, care a sunat de urgenţă la 112.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi unul al ambulanţei, care au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat. „La sosirea echipajelor, pacientul se afla în stop cardiorespirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, pacientul nu a răspuns şi a fost declarat decedat”, ne-au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissu” Sălaj.
Vecinii bărbatului susţin că acesta nu avea familie şi că nu era foarte preocupat de starea lui de sănătate. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, care să stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la decesul sălăjeanului.

Leave a Comment