Verdict în cazul unui viol cu martor: achitare

Doi tineri din comuna Halmăşd, acuzaţi de procurori de viol, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice au fost achitaţi de către magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei, deşi a existat un martor care i-a surprins în timpul abuzului sexual.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Daniela Merfu-Aron, preşedinte delegat al instanţei de sub Măgura, cei doi, au fost trimişi în judecată în toamna lui 2012, fiind acuzaţi că, în prima zi a aceluiaşi an ar fi violat o tânără cu probleme psihice grave, în cimitirul din comună.
Deşi femeia a fost de acord să întreţină raporturi sexualte cu inculpaţii, minori la acea dată, fapta a fost încadrată ca fiind viol, întrucât victima nu avea capacitatea de a-şi exprima voinţa. Tânăra este încadrată la gradul I de handicap, cu deficienţă funcţională gravă, suferind de encefalopatie infantilă şi oligofrenie.
Instanţa i-a găsit vinovaţi pe cei doi doar de ultraj contra bunelor moravuri, motiv pentru care i-a aplicat fiecăruia o amendă administrativă de 500 de lei. În schimb, i-a achitat pentru viol şi tulburarea ordinii publice, „pentru lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunilor”. Decizia vine în ciuda faptului că inculpaţii au fost văzuţi de un martor în timp ce-şi consumau fapta.
Magistraţii din Şimleu au la dispoziţie 20 de zile pentru a motiva sentinţa. Procurorii vor ataca, însă, decizia instanţei, susţine Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, recursul urmând să fie judecat de către Curtea de Apel Cluj.

Alte articole

One Thought to “Verdict în cazul unui viol cu martor: achitare”

  1. Anonim

    Puteau sa fie si cinci martori ca ,,magistratii,,tot i-l achitau daca asa vroiau muschii lor.In Romania in justitie domneste bunul plac si dispretul pentru lege si justitiabili.Judecatorii au salarii imense ,pensii asisderea ,alte prijilegii,nu raspund pentru solutiile care le dau si-n general fac ce vor ca doar sant puterea judecatoreasca.

Leave a Comment