Mii de petarde au fost confiscate în Agrij

Poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat joi, 10 decembrie, o acţiune pe raza comunei Agrij, pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice. Oamenii legii au depistat un minor de 14 ani, din localitate, care deţinea 10.000 de bucăţi de petarde, de diferite categorii, în vederea comercializării.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, articolele pirotehnice, în valoare de 400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de operaţiuni cu articole pirotehnice destinate pentru pirotehnicieni, respectiv infracţiunea de comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate utilizării de către pirotehnicieni, fapte prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

One Thought to “Mii de petarde au fost confiscate în Agrij”

  1. Anonim

    teroristul din Agrij ?!! la Beke au fost gasite numai 400 de petarde, ulterior rectificat la 200. Secuiul e terorist si este arestat,iar cei din Agrij ???

Leave a Comment