Veronica are aproape 80 de ani, s-a trezit înainte de răsăritul soarelui și a pus în traistă caș proaspăt, ceapă verde, pâine și o bucată de clisă afumată, niște bucăți de cârnat în untură de porc și o sticluță cu pălincă pentru moș Vasile. Bătrâna a așezat cu grijă o pătură, și-a făcut o sfântă cruce și a pornit spre Măgura Priei, locul unde are loc măsurișul.
„Am fost aproape în tot anul la măsuriș. Ne place să merem acolo, stăm, ne uităm și noi la cântăreți, ascultăm muzică populară, mai vedem lumea. Tăt închiși o stat oamenii, acum trebuie să mai și ieșim”, mi-a spus femeia. Am întâlnit-o întâmplător. Era atentă, stătea pe un fel de țol ce părea țesut în război. Avea forme galbene și verzi. Veronica era fericită că a putut asista la slujba oficiată acolo, pe scenă. N-a apucat să ajungă la biserică. Moșul ei era preocupat mai degrabă de bucata de caș care se rostogolise la marginea păturii. „Fecior, bei cu mine un păhar de pălincă? Voi, aiștea tineri nu beți numai prostii. Măh, să bei un păhar de pălincă dacă vrei să ai putere”, îmi spune bătrânul. Mă înfundă râsul, râdem amândoi, dar îi explic sălăjeanului că nu pot bea, că am de condus. Le mulțumesc că au stat de vorbă cu mine și îmi văd de treabă. A venit multă lume, sunt mii de oameni. E locul unde în acest an au venit mii și mii de sălăjeni, clujeni, dar și bihoreni. Îmi iau copilul de mână și pornesc printre oameni. Sunt multe tarabe, unii au venit cu diferite produse realizate manual, cu tot felul de curele, cu oale, cu grătare, sunt multe jucării, e și vată pe băț, îl văd și pe turtarul din Șimleu. A adus multă turtă. Îmi face poftă, e musai să mănânc o turtă dulce. Nu mă pot abține și îmi satisfac papilele gustative. Mai încolo, spre pădure, un muntean vinde hamuri pentru cai, accesorii, tot felul de curele. Toi tineri din Cizer se târguiesc, vor să cumpere două bice. Sunt confecționate manual, au tot felul de modele, mânerul este din lemn. Ionuț, unul dintre tineri, se uită la bici și îl încearcă. Biciul pocnește, tânărul e mulțumit, îi dă munteanului banii și pleacă. Tânărul e fericit, are bici nou.
Nelu Mangău și „țângalăul”
Sunt foarte mulți oameni, pe scenă răsună muzica, e forfotă, oamenii sunt bucuroși, se distrează, unii nu s-au mai văzut de doi ani, manifestarea a fost anulată doi ani la rând din cauza pandemiei. Nevastă-mea mă prinde de mână, copilul e în față, e aglomerație. Poiana răsună, se aud râsete, miroase a grătare, e multă bere, e și vin. Undeva, deasupra, mai spre vârful pădurii se aud oile. Eo turmă aflată la păscut. Mă grăbesc să ies din mulțime, dar o mână fermă mă apucă de măr. Mă întorc, e Nelu Mangău din Fildu de Sus. Bărbatul râde, e fericit, a găsit clopoței pentru mioare, pentru animalele sale pe care le trimite cu turma la păscut. Mă bucur să îl întâlnesc, râde și el, ne salutăm. Îi mulțumesc pentru laptele de bivoliță făcut cadou. Îi explic că a ieșit o smântână strașnică. Nelu râde și mă invită să îl vizitez. Îmi promite încă o porție de laptele din cel gras, de la bivolițele lui. Îi mulțumesc, ne salutăm și ne despărțim în mulțime. Văd un copil cu vată pe băț. Își linge degetele, e mulțumit. Un bărbat ceva mai toropit începe să joace, bate pe picior. Măi, omul chiar se pricepe. Ține în mână o sticlă cu pălincă. „Noroc, Lungane”, îmi strigă bărbatul. Trebuie să-l refuz. Problema e că nu trebuie să-i refuzi pe prieni sau cizerani, se supără. Îi explic omului că am de condus, iar eu nu mă joc cu asta. Bărbatul râde și îmi spune să nu mai vin în veci cu mașina la măsuriș. Râd din nou și plec. E mult fum, sunt grătare, la marginea drumului, undeva mai sus, doi tineri veniți cu mocicletele își prăjesc slănină. Au făcut focul, iar feliile de pâine sunt pline cu bucățele de ceapă verde și brânză. Sunt fericiți.
Japonezul
Mi-am adus aminte de vânzătorul de oale. M-am apropiat și l-am văzut pe jibouanul care le produce. Ultima oară l-am întâlnit la piața din Ileanda. Observ un tip ce părea ciudat. Era diferit, era îmbrăcat altfel, ținea în mână o cască de motociclist și făcea fotografii cu nemiluita. Am început să fac și eu fotografii și am încercat să intru în vorbă cu cel care credeam că este străin. Și nu m-am înșelat. Era un japonez. L-am salutat, iar bărbatul mi-a răspuns politicos. Vorbea limba română cu un accent ciudat. Mi-a spus că îl cheamă Goku. Sper că nu greșesc, așa am înțeles eu că îl cheamă. Japonezul stă de mulți ani în Cluj Napoca, are acolo o afacere, iar acum a venit la Pria cu prietena lui, o româncă. Goku ține în mână un ditamai aparatul de fotografiat. Pare curios de oalele pe care le vede, oale din aluminiu, tigăi. Îl întreb dacă a mâncat mici, iar japonezul îmi confirmă. Nu îi plac, preferă sarmalele cu orez. Îl salut pe japonez și mă îndepărtez. Tot mai mulți oameni se prind la joc, se cântă, se mănâncă, unii dansează. E soare și e cald, unii se tem că vine ploaia. Nu, ploaia nu a venit, e voie bună, e multă distracție.
Măsurișul de la Pria, la a 54-a ediție
Din programul pregătit de organizatori nu au lipsit momentele festive. Prezent la această sărbătoare tradițională, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, a declarat: „Mă bucur să ne revedem aici, pe Măgura Priei, după o lungă perioadă de restricții, și că putem sărbători împreună acest eveniment important nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru întreg județul Sălaj. Am avut onoarea de a-l cunoaște pe Ioan Sonea, inițiatorul acestei serbări câmpenești, un om extraordinar, vesel și corect, o dovadă a faptului că omul sfințește locul. Datorită acestui fiu al satului, Măsurișul Oilor a devenit o tradiție ce dăinuie, iată, de 54 de ani. Adresez felicitări și, în același timp, mulțumiri, tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a manifestării!” Alături de sălăjeni, la serbarea câmpenească Măsurișul Oilor s-a aflat și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Dorință de salvare a tradiției
Primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel, le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei sărbători pastorale, un eveniment care face parte din viața locuitorilor din zonă și nu numai. Primarul a vorbit și despre importanța tradiției, o tradiție pastorală evidențiată cu ocazia colocviului organizat de Primăria Cizer înainte de Măsurișul de la Pria. În materialul de prezentare al serbării se arată că „unul dintre momentele cele mai importante ale calendarului pastoral era măsurișul sau împreunatul oilor, un eveniment de maximă importanță pentru turmași și o adevărată sărbătoare pentru întreaga colectivitate sătească”. „Măsurișul avea loc în primele zile din luna mai și reprezinta reunirea în turmă a oilor fără miei sau separarea oilor de miei în vederea pășunatului exclusiv, dar și măsurarea laptelui la oile fiecărui proprietar, în scopul repartizării lui proporționale în cursul anului. Obiceiul în sine aparținea în principal familiilor care dețineau oi, iar începand cu 1967 el constituie pretextul unei adevărate serbări populare. În ziua dinaintea măsurișului, după mulgerea lor completă, oile erau scoase la pășune, unde erau ținute până a doua zi, timp în care erau supravegheate de păcurar. Pentru că oile erau neliniștite fiind despărțite de miei, păcurarul era însoțit de câțiva feciori din sat care-l ajutau noaptea la paza turmei. Și pentru a trece mai ușor noaptea, la stână urcau și heghedușii, făceau foc, toți petreceau, dansau și vegheau oile din turmă. A doua zi, turma pornea spre sat, unde era așteptată de vlojoi sau goțoi. Mai mulți tineri, îmbrăcați în ramuri înfrunzite de fag din cap până în picioare, defilau pe ulițele satului, într-un grup compact format dintr-un număr impar de feciori, dintre cei mai vânjoși din sat. Goțoii mergeau pe toate ulițele satului și se fereau din calea sătenilor, când treceau pe lângă porțile lor, încercând să-i ude. Flăcăii mascați făceau la fel, totul transformându-se într-o bătălie cu apă, pe ulițe, până ce aceștia își pierdeau învelișul de frunze. În acest timp, turma traversa satul, și se forma alaiul. Alaiul, în frunte cu goțoii, apoi cu oamenii din sat și în spatele lor turma, se îndrepta spre curtea în care avea loc măsurișul”, se mai arată în prezentare. Conform obiceiului, când intra în curtea șefului de turmă, unde avea loc măsurișul, turma era stropită cu apă sfințită și trecută peste lanț de fier. După muls și măsurarea laptelui, urma petrecerea cu băutură, mâncare și joc „Interesante erau practicile legate de măsuriș, menite, în credința localnicilor să sporească laptele oilor să le ferească de boli sau de strâji. Astfel, oile intrau în staur trecând peste un lanț să fie tari ca fierul sau să se țină de-olaltă ca lanțul, să nu le doară picioarele, și erau stropite cu apă să fie lăptoase. La sfârşit, oile erau stropite cu apă sfinţită, tot în credința unei maxime fertilităţi şi curățiri. Măsurișul de la Pria a devenit o constantă și un reper cronologic al vieții locuitorilor din aceste locuri”, se mai arată în mesajul autorităților.
Multă voie bună
Pe scena amenajată la locul desfășurării serbării au urcat artiști consacrați. Spectacolul s-a încheiat la lăsarea serii. Oamenii s-au dus la casele lor, totul cu speranța că anul viitor vor reveni la cea mai mare serbare câmpenească din Sălaj. Măsurișul de la Pria a fost organizat și în acest an de Primăria și Consiliul Local Cizer, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Consiliul Județean Sălaj și Hora Tv.
[…] Veronica are aproape 80 de ani, s-a trezit înainte de răsăritul soarelui și a pus în traistă caș proaspăt, ceapă verde, pâine și o bucată de clisă afumată, niște bucăți de cârnat în untură de porc și o sticluță cu pălincă pentru moș Vasile. Bătrâna a așezat cu grijă o pătură, și-a făcut o sfântă cruce și a pornit spre Măgura Priei, locul unde are loc măsurișul. „Am fost aproape în tot anul la măsuriș. Ne place să merem acolo, stăm, ne uităm și noi la cântăreți, ascultăm… Citeste mai mult […]