UPDATE. Maşina Inspectoratului Şcolar a lovit un adolescent

 Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Cizer, a ajuns vineri la prima oră la Urgenţă, după ce a fost accidentat de un autoturism al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, pe strada Simion Bărnuţiu, în apropierea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din municipiul sălăjean.

La volanul maşinii se afla şoferul ISJ Sălaj, care îl ducea pe inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea la o şcoală din oraş.

Inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat că adolescentul a sărit pur şi simplu în faţa maşinii, traversând strada prin loc interzis.

„Ne-am trezit că din coloana de masini aflate pe sensul opus, adolescentul a sărit în faţa maşinii. Noi am frânat, însă nu am putut evita impactul. A fost chemată rapid o ambulanţă, iar băiatul a fost dus la spital. M-am dus şi eu la Urgenţă, să văd cum se simte, iar din primele investigaţii, pare să aibă doar o contuzie uşoară la genunchi”, a declarat Gheorghe Bancea.

UPDATE:  Adolsecentul a fost rănit la genunchi

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că, în urma primelor cercetări făcute de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că băiatul a traversat, într-adevăr, strada prin loc interzis, când a fost lovit de maşină. „Şoferul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost negativ. Aşteptăm să vedem care este stare exactă a băiatului”, a declarat Tincuţa Dumuţa. Adolescentul în vârstă de 16 ani este din Cizer, dar învaţă în Zalău.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, Liviu Varga, a declarat, că, în momentul în care a fost preluat de ambulanţă, starea băiatului nu era gravă, ci stabilă, acesta prezentând mici zgârieturi pe corp, în zona genunchiului.  

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, Liviu Varga, a declarat, că, în momentul în care a fost preluat de ambulanţă, starea băiatului nu era gravă, ci stabilă, acesta prezentând mici zgârieturi pe corp, în zona genunchiului.

UPDATE2:Băiatul nu a fost spitalizat

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, Mariana Ortelecan, a declarat că adolescentul a fost diagnosticat cu o contuzie la genunchiul stâng şi cu un traumatism cranio-cerebral acut minor, medicii stabilind că nu i se impune spitalizarea lui. 

În urma accidentului respectiv, traficul rutier -a desfăşurat cu dificultate în zonă timp de aproximativ un sfert de oră. În acest caz, IPJ Sălaj continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

 

5 Thoughts to “UPDATE. Maşina Inspectoratului Şcolar a lovit un adolescent”

  1. Anonim

    4. Mirel Talos, campion national la spart bani publici in deplasari: A reusit sa cheltuiasca 91 de milioane de lei vechi doar pe deplasari
    Deputatii si-au decontat din bani publici zeci de zboruri facute în interes personal sau la actiuni de partid. Cotidianul a facut topul parlamentarilor “zburatori” care, numai în ultimul an, au usurat bugetul Camerei Deputatilor cu aproximativ 14 miliarde de lei vechi.
    Potrivit topului realizat de Cotidianul, campionul deplasarilor este liberalul Mirel Talos, deputat de Bucuresti, care a cheltuit 91 de milioane de lei vechi.

  2. Daniel

    Asa inspector, asa sofer!

  3. Nicu

    Bancea e un arogant mediocru. Cu o coloana vertebrala foarte flexibila.

    1. Anonim

      dar de unde sti tu …?

  4. gogu

    ce vina are insp .gen. bancea copiii trebue sa stie sa circule din relatarea politiei vinovat este ewlevul nu cunva este din gasca ard ca sa l doara mai tare.

Leave a Comment