Martirii masacrelor hortyste, comemoraţi la Ip

Instituţia Prefectului Sălaj, în colaborare cu Primăria comunei Ip, a organizat duminică, 14 septembrie, manifestarea prilejuită de împlinirea a 74 de ani de la masacrul din localitate, căruia i-au căzut victime 157 de români. Comemorarea martirilor de la Ip a debutat în jurul prânzului, la mormântul martirilor, unde a avut loc un ceremonial militar şi religios, după care au fost depuse jerbe de flori şi coroane la monumentul martirilor din centrul localităţii. La eveniment au luat parte cetăţeni ai comunei, autorităţi publice şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor publice, reprezentanţi ai partidelor politice şi nu ultimul rând veterani de război.
Prezent la comemorarea martirilor de la Ip, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Ionel Ciunt a subliniat faptul că localitatea, comemorează cea mai neagră filă din istoria românilor ardeleni, făcând referire la masacrul care a avut loc în noaptea de 13-14 septembrie, seara sfântă a neamului românesc în care satul a fost scăldat în sângele celor 157 de români, inclusiv a unei fetiţe de numai 20 de luni. „Era un tablou sinistru, în care românii nu bănuiau că o să poarte crucea grea a cruzimii. Ceea ce s-a întâmplat, nu este o  poveste, este realitatea crudă şi cruntă care nu trebuie să se mai repete niciunde şi nicicând. Aş vrea să fiu înţeles că, vorbind despre aceste evenimente, nu blamăm şi nu acuzăm în nici un fel poporul maghiar, ci mai degrabă Dumnezeu îi va judeca ţinând într-o mână suferinţa victimelor de la Ip şi în cealaltă dreptatea”, a precizat prefectul.
Evenimentul a continuat cu un program artistic adecvat constând în interpretarea de cântece istorice susţinute de elevii de la şcoala din localitate şi de cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriş.

Sălajul – cel mai afectat de teroarea horthystă

Masacrul din Ip se înscrie în seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleu Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei „Straja naţiunii” – „Nemzetőrség” au ucis 157 de localnici români. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Nord Vestul Transilvaniei intră sub ocupaţie maghiară. Teritoriul ocupat de horthyşti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord şi cuprindea nord-vestul regiunii cu acelaşi nume precum şi ţinuturile secuieşti. Un număr de opt judeţe din totalul de 23, câte număra Transilvania în perioada interbelică, au fost înstrăinate în întregime, iar alte trei au fost spintecate în două. Astfel, judeţul Sălaj este şi el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a intră în oraşul Zalău. Imediat după ocuparea teritoriul transilvănean a început seria masacrelor împotriva populaţiei civile româneşti. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, iar cea mai mare şi mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară, în complicitate cu etnicii maghiari locali, unde au căzut cele mai numeroase victime nevinovate -157 de morţi – cu ocazia ocupării Ardealului, este cea de la Ip.

4 Thoughts to “Martirii masacrelor hortyste, comemoraţi la Ip”

  1. Anonim

    AFARA CU UNGURII DIN TARA!

    1. Decebal

      Afara cu imbecilii ca tine din tara!
      Imbecilii sunt imbecili indiferent ca sunt romani,unguri,sasi,secui,slovaci,tigani,tot imbecili se numesc!
      Sovinismul trebuie condamnat si eliminat si sovinii aruncati din tara indiferent din ce parte provin si ce limba vorbesc!
      oamenii normali vor pace,liniste si intelegere!

  2. AVRAM IANCU

    Pentru GUNOIU de Decebal:

    Nucred ca ai vorbi asa daca TU nenorocitule ai fi avut rude care ar fi vazut si trait acele vremuri !!!
    Du-te si fa o vizita in Cimitirul Martirilor din IP si citeste varsta copiilor de pe cruci !!!
    CINE NU-SI CUNOASTE ISTORIA RISCA S-O REPETE !
    Nu vezi incotro merg treburile ?
    Asa ca ciocu’ mic.

  3. Ardeleanul

    Au fost prezenti si reprezentanti ai UDMR?

Leave a Comment