Magistraţii i-au prelungit lui Eugen Bălănean arestul la domiciliu

 

Fostul primar al Jiboului, Eugen Bălănean, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Magistraţii Judecătoriei Zalău au admis, în cursul zilei de luni, 8 iunie, propunerea Parchetului de lângă Tribunalul Sălaj şi au dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu din 12 iunie, până în 11 iulie 2015, inclusiv. „Se impune, în continuare, inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul în care îşi are locuinţa decât în condiţiile programului admis în privinţa permisiunii de a părăsi domiciliul, (…) respectiv, zilnic, între orele 7 şi 11, pentru a se deplasa la Ferma de Ovine din localitatea Cuceu”, se precizează în minuta şedinţei de luni.
Remintim că împotriva fostul primar jibouan s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu asimilat faptelor de coruptie, conflict de interese si purtare abuzivă, iar în 13 mai, judecătorii zălăuani au respins cererea de arestare preventivă a fostului edil, care a fost înaintată de procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Sălaj, şi au decis plasarea acestuia în arest la domiciliu.
Eugen Bălănean a fost destituit din funcţia de primar al oraşului Jibou, în 6 mai, prin Ordin al prefectului judeţului Sălaj, în urma unei condamnări definitive într-un dosar în care fusese cercetat şi judecat pentru conflict de interese.

2 Thoughts to “Magistraţii i-au prelungit lui Eugen Bălănean arestul la domiciliu”

  1. Anonim

    Altul care nu suporta detentia ! Oameni buni, omul acesta a luat cu japca 168 hectare de pamant, si-a platit intabularile din banii primariei (banii nostri ! ) , s-a comportat abuziv cu o gramada de cetateni, a sfidat toate legile , (chiar si legea bunului simt!) , ce mai trebuie sa faca pentru a-si primi binecuvenita pedeapsa?!! Pacat de munca procurorilor! Mai bine lasati-l dracului liber!

  2. toprom

    Toate matrapazlacurile funciare ale lui Balanean au fost facute cu ajutorul lui Panie de la cadastru,atunci privat,acum si director la Ocpi si privat.
    _Probabil amandoi au invatat de la Monta.

Leave a Comment