Magazinul mistuit de flăcări nu avea autorizaţie de securitate la incendiu

Zeci de pompieri şi mai multe autospeciale din Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou s-au luptat sâmbătă, 29 septembrie, timp ce mai bine de opt ore, pentru a stinge flăcările care au cuprins magazinul Crolux de pe strada Fabricii din municipiu.

Pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, mai mulţi martori au criticat aspru intervenţia salavatorilor, susţinând că echipele sosite la faţa locului s-au dovedit a fi depăşite de situaţie.

Într-un comunicat de presă remis redacţiei de către oficialii instituţiei, aceştia precizează că magazinul nu avea autorizaţie de siguranţă la incendiu; ba mai mult, arată sursa citată, în luna august a acestui an, în urma unei acţiuni de control, au fost identificate o serie de deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor, pentru care societatea a primit două amenzi în valoare totală de 10.500 de lei.

Potrivit comunicatului, incendiul a fost anunţat de către paznicul clădirii, printr-un apel la 112, la ora 21.54, primele echipe de intervenţie ajungând la faţa locului patru minute mai târziu. „La faţa locului s-au deplasat forţe şi mijloace ale Detaşamentului de pompieri Zalău, la sosirea pompierilor (la ora 21.58) s-a constatat o mare cantitate de fum în interiorul magazinului şi în exteriorul acestuia forţele fiind direcţionate către interiorul obiectivului prin partea din spate. După executarea recunoaşterii s-a acţionat pentru stingerea incendiului din interiorul magazinului, observându-se că acesta se manifestă şi la structura din lemn a acoperişului şi planşeului. De menţionat că structura acoperişului şi a planşeului era compus din lemn de brad cu învelitoare din tablă şi izolată cu carton asfaltat”, au precizat reprezentanţii ISU.

Din cauza materialelor combustibile existente, a condiţiilor meteo nefavorabile (vânt puternic) şi a stadiului de dezvoltare a incendiului, pompierii au acţionat pentru stingere din exteriorul magazinului, fiind dificilă îndepărtarea învelitorii acoperişului, datorită riscurilor existente.
Având în vedere amploarea evenimentului şi necesitatea unei mari cantităţi de substanţe de stingere pentru gestionarea situaţiei, a fost solicitat sprijinul pompierilor de la subunităţile din Jibou şi Şimleu Silvaniei, care au intervenit cu alte trei autospeciale.

„Concomitent cu acţiunile de stingere au fost dispuse şi efectuate măsuri de protecţie a celorlalte clădiri învecinate. Totuşi, din cauza radiaţiei termice foarte mari au fost afectate geamurile clădirilor învecinate şi câteva autovehicule parcate în apropierea obiectivului. În urma incendiului acoperişul imobilului şi marfa din interiorul acestuia au ars”, se mai arată în comunicat.

În urma cercetărilor efectuate împreună cu organele competente, s-a stabilit că incendiul a fost cauzat de efectul termic al curentului de la motorul electric al unei lăzi frigorifice).

Alte articole

One Thought to “Magazinul mistuit de flăcări nu avea autorizaţie de securitate la incendiu”

  1. Anonim

    la cat era asigurat? restul e simplu ghinion 🙂
    de la inceput, constructia a avut „probleme” de proiectare, de executie de utilizare si mai ales LEGALE !
    lar noi suntem obisnuiti sa inchidem ochii la multe neregului si ne rugam sa nu moara oameni, rwstul e simplu ghinion !
    deci, cat e asigurarea?

Leave a Comment