Lucrările de pe A3, între Poarta Sălajului și Topa Mică, ar putea permite circulația pe 27 de kilometri la finalul anului

Lucrările de pe Autostrada Transilvania, între nodul rutier Poarta Sălajului (Românași) și zona de sud a localității Topa Mică, din județul Cluj, ar putea permite circulația pe aproximativ 27 de kilometri pe o parte din șoseaua de mare viteză până la sfârșitul acestui an. Un bun sfârșit al acestui obiectiv privind autostrada depinde de mobilizarea constructorului și de rezolvarea unor aspecte de natură birocratică. În vederea îndeplinirii acestui termen, vehiculat și promis de mai mult timp în spațiul public, este necesară o alocare suficientă a resurselor pe teren de către UMB, plus finalizarea unor proceduri administrative de către autorități, cu precădere în zona nodului Poarta Sălajului, după cum notează Pro Infrastructura.

În acest moment, pe segmentul de autostradă dintre Topa Mică și Zimbor nu este remarcată o prezență semnificativă a constructorului, aspect ce poate influența ritmul lucrărilor. În funcție de mobilizarea echipelor angrenate în execuția lucrărilor și progresul administrativ, la sfârșitul anului 2025 ar putea fi dați spre circulație fie 12 kilometri, între Poarta Sălajului și Zimbor, fie întregul tronson, cu lungimea totală de 27 de kilometri, până la Topa Mică, cu o descărcare provizorie. Loturile Nădășelu – Zimbor, cu o lungime totală de 30,06 kilometri și Zimbor – Poarta Sălajului, de 12,24 kilometri, sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Semnarea contractelor a avut loc încă de la finalul anului 2020, iar la începutul următorului an au fost emise ordinele de începere. Fiecare contract preveder o durată de 12 luni destinate proiectării, iar alte 24 de luni execuției lucrărilor.

Leave a Comment