Lemne confiscate de polițiști în Nușfalău

Polițiștii au depistat în Nușfalău, în data de 27 martie, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani. Conducătorul auto transporta 2,6 metri cubi de lemn fasonat, din specia fag, cu toate că în acte erau înregistrați doar 1,6 metri cubi de lemne. În aceeași zi, și tot în localitatea Nușfalău, oamenii legii au mai identificat în trafic o femeie de 25 de ani care conducea o autoutilitară cu care transporta 2,95 metri cubi de lemne, din specia fag, cu toate că în acte figurau doar 1,66 metri cubi de lemne. Pentru faptele comise, ambii conducători auto au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, iar cantitatea de lemne care nu figura în acte a fost confiscată și predată Ocolului Silvic din  Șimleu Silvaniei.

One Thought to “Lemne confiscate de polițiști în Nușfalău”

  1. […] de lemne, din specia fag, cu toate că în acte figurau doar 1,66 metri… Articolul Lemne confiscate de polițiști în Nușfalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment