La volan, pe o stradă din Zalău, sub influenţa drogurilor

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost depistat la volan, pe o stradă din municipiul Zalău, sub influenţa substanţelor psihoactive amfetamină şi canabis. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă constatată, luni – 16 august, în cadrul unei acţiuni preventive. Tânărul, aflat la volanul unui autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, a fost oprit pentru control de politişti, iar la testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv la amfetamină şi cannabis. “Acesta a fost dus la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea determinării cantităţii de substanţe în organism. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.

One Thought to “La volan, pe o stradă din Zalău, sub influenţa drogurilor”

  1. E timpul să ne clarificăm !

    Citind acest interesant articol, gândul mi-a sburat, involuntar, la premier. Știam că e repetent, pușcăriaș, mincinos dar, am o bănuială, după incoerența din vorbire, premierul nu cumva consumă droguri ?

Leave a Comment