La un pas de o tragedie, un om s-a ales cu arsuri și casa distrusă

Noaptea Învierii ar fi putut fi  și ultima pentru un gospodar din localitatea Fizeș. Acesta a folosit, în timp ce se afla în bucătăria casei, substanțe combustibile pentru a aprinde focul. Lipsa de experiență și neatenția au facut ca într-o secundă, întreaga bucătărie să ia foc sub privirile disperate ale proprietarului. Garda de intervenție Nușfalău a fost alertată de vecini, aceasta intervenind în scurt timp, împreună cu SVSU Sîg. Omul a reușit să se salveze și numai o minune a făcut ca o explozie să nu se producă. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul care, din cauza vântului, s-ar fi putut extinde rapid, cauzând și alte nenorociri. La fața locului a ajuns și o ambulanță care a acordat primele îngrijiri medicale victimei. Medicii au constatat că acesta a suferit arsuri de gradul I și II pe membrele inferioare și la nivelul feței.

Pagubele materiale nu au fost nici ele mici. Omului i-a ars aproape tot ce avea în bucătărie, de la mobilier până la aparatele de uz casnic, dar și o mare parte din acoperiș. Cauza izbucnirii acestui incendiu a fost una care ar fi putut transforma totul într-o adevărată tragedie:  folosirea lichidelor combustibile în spațiu închis, fără respectarea unor minime norme de folosire și manevrare a acestor substanțe deosebit de periculoase, mai ales în preajma unor surse de foc. Informațiile ne-au fost furnizate de purtatorul de cuvânt ISU Sălaj, Lucian Jacodi.

Alte articole

One Thought to “La un pas de o tragedie, un om s-a ales cu arsuri și casa distrusă”

  1. […] Noaptea Învierii ar fi putut fi și ultima pentru un gospodar din localitatea Fizeș. Acesta a folosit, în timp ce se afla în bucătăria casei, substanțe combustibile pentru a alimenta o drujbă. Lipsa de experiență și neatenția au facut ca într-o secundă, întreaga bucătărie să ia foc sub privirile disperate ale prpoprietarului. Garda de intervenție Nușfalău a fost alertată de vecini, aceasta intervenind în scurt timp, împreună cu SVSU Sîg. Omul a reușit să se salveze și numai o minune a făcut ca o explozie să nu se producă. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul care, …read more […]

Leave a Comment