La 83 de ani, accidentat grav în cartierul „Păcii”

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din municipiul Zalău, se află sub stricta supraveghere a medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce în cursul dimineţii deastăzi, în jurul orei 9,45 a fost lovit de un autoturism.
Accidentul a avut loc pe strada Păcii din Zalău. Potrivit unor informaţii furnmizate de Tincuţa Dumuţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, victima a traversat strada printr-un loc nepermis şi astfel a fost accidentat grav de un autoturism aflat în plin trafic.Victima a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale, iar imediat la faţa locului a intervenit un echipaj al ambulanţei care l-a transportat pe vârstnic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sălaj. După cum a explicat, Codruţa Puşcaş, purtător de cuvânt la Spitalului Judeţean, pacientul ajuns la UPU este conştient, stabil hemodinamic şi a fost supus unor investigaţii medicale, suspiciuni de fracturi, pentru care se aşteaptă rezultatul.

Leave a Comment