La 71 de ani: beat, fără permis și cu mopedul neînmatriculat

Un bărbat în vârstă de 71 de ani din localitatea Bozna s-a ales cu doar penal. Motivul? A condus un moped fără să dețină permis de conducere și, în plus, era în stare de ebrietate. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, în cursul zilei de luni, 21 iunie, în jurul orei 14, prin apelul unic de urgență – 112 s-a sesizat faptul în localitatea Bozna a avut loc un accident de circulație. Astfel, în urma investigațiilor s-a stabilit faptul că vârstnicul din comuna Treznea, în timp conducea un moped pe drumul public, fără a purta cască de protecție, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se ușor. La testarea acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, mopedul nu era înmatriculat, iar bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Vârstnicul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Zalău în vederea acordării de îngrijiri medicale. „Cercetarea la fața locului a fost efectuată de către polițiștii Serviciului Rutier și de un specialist criminalist. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal. La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat, cu propuneri legale, unității de parchet competente”, au precizat reprezenatanții IPJ Sălaj.

 Foto cu caracter informativ 

Leave a Comment