Jumătate din candidaţii pentru posturile de agent de poliţie, eliminaţi după primele probe

În urma desfășurării primelor probe ale concursurilor pentru încadrarea din sursă externă, 179 candidați merg mai departe pentru probele sportive și testul scris, anunţă IPJ Sălaj. Până în prezent, cei 343 de candidați înscriși pentru cele 22 de posturi au avut de trecut probele medicale, testarea psihologică, precum și verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs. Posturile scoase la concurs sunt repartizate la posturile de poliţie, precum şi la secţiile de poliţie din municipiul Bucureşti. În ceea ce privește concursurile pentru reîncadrarea în structurile MAI a foștilor angajați ieșiți din sistem din motive neimputabile lor au fost scoase la concurs, la nivel național, 1.107 posturi în Poliția Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Dintre cei 1.885 de candidați înscriși, până în prezent 877 au trecut primele probe constând în verificarea dosarelor de candidați, probele medicale și testarea psihologică. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj a fost scoasă la concurs o singură funcție, iar din cei trei candidați înscriși, unul singur a trecut probele susținute până în prezent. Urmează probele sportive în cadrul cărora vor fi testate aptitudinile fizice ale candidaților. Pentru susținerea testului scris, comisiile de concurs vor fi constituite la nivelul inspectoratelor generale urmând a fi elaborate tematici și bibliografii unice pentru funcții similare, iar subiectele vor fi transmise simultan prin rețele criptate. De asemenea, va fi asigurată monitorizarea și supravegherea video a concursurilor, corectarea lucrărilor realizându-se pe loc, în fața candidaților.
Pe lista candidaţilor se regăsesc şi nume din domeniul sportului. Printre acestea, campioana mondială la karate, Iulia Cliţan, multiplul campion naţional la maraton, Monel Sabou, arbitrii de fotbal Paul Unimătan şi Alexandru Turian, dar şi fostul voleibalist Radu Predescu.

One Thought to “Jumătate din candidaţii pentru posturile de agent de poliţie, eliminaţi după primele probe”

  1. eu, mai informat decat autorul

    arbitrii de fotbal Paul Unimătan şi Alexandru Turian, dar şi fostul voleibalist Radu Predescu au fost declarati inapti dupa psihologic

Leave a Comment