Judecătorii au decis: administratorul unei importante firme din Zalău, condamnat pentru înșelăciune și delapidare

Procesul penal în care a fost implicat administratorul unei importante firme din Sălaj, societate care oferă servicii medicale, a ajuns la final. Astfel, judecătorii zălăuani au admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între procurori și Maria Ciobanca, administrator în cadrul firmei Salvosan Ciobanca, astfel încât, pedeapsa pentru faptele de înșelăciune și delapidare a fost, în final redusă. Maria Ciobanca a primit o condamnare de 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru 2 ani şi jumătate
Maria Ciobanca trebuie să se prezinte pe durata termenului de supraveghere la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, ea a fost obligată să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate şi să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. Nerespectarea tututor acestor dispoziţii pot atrage revocarea suspendării executării pedepsei cu supraveghere. Soluţia Judecătoriei Zalău poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Maria Ciobanca, în perioada 2013-2015 în calitate de administrator al Salvosan Ciobanca, a înşelat Casa de Asigurari de Sănătate Sălaj cauzând un prejudiciu de 72.000 de lei, bani ce reprezentau decontări fictive în 74 de cazuri medicale. În plus, procurorii au reținut în sarcina sa și infracţiunea de delapidare.

 

 

Leave a Comment