Jibouan prins în trafic la volanul unei maşini neînmatriculate

Un bărbat din Jibou s-a ales cu dosar penal, după ce a fost surprins vineri, 27 iunie, conducând un autoturism neînmatriculat. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, Adrian D. a fost depistat de către poliţiştii Biroului Rutier, din cadrul poliţiei municipale, în jurul orei 11,50, pe bulevardul Mihai Viteazul, din Zalău. Pe numele jibouanului au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 Cod Penal.

Leave a Comment