Izbiti frontal de o autoutilitara

Izbiti frontal de o autoutilitara

Un grav accident de circulatie s-a produs marti dimineata, pe DJ 108D, la iesirea din localitatea Bulgari, comuna Salatig, dupa ce o autoutilitara a intrat frontal intr-un autoturism care circula din sens opus. Doua persoane au fost ranite, fiind transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau pentru ingrijiri medicale. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Tincuta Dumuta, accidentul s-a produs din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum. Aflat la volanul unei autoutilitare, Andrei B., 46 de ani, din Cehu Silvaniei, agent vanzari la o firma privata din Mineu, judetul Maramures, nu a redus viteza intr-o curba la dreapta, a intrat pe contrasens unde a intrat in coliziune frontala cu un autoturism VW Transporter care circula regulamentar din sens opus. In urma impactului, doi pasageri din cel de-al doilea autoturism au suferit leziuni, a declarat purtatorul de cuvant. Politistii continua cercetarile pentru a stabili imprejurarile in care s-a produs evenimentul rutier.

Hoti de cai, aruncati preventiv dupa gratii

Doi tineri din localitatea Cernuc, ambii in varsta de 18 ani, identificati ca autorii unui furt de cai comis in urma cu cateva zile, au fost retinuti in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Salaj, dupa ce oamenii legii au descoperit ca nu sunt la prima abatere. Unul dintre suspecti a fost arestat preventiv pentru o perioada de 29 de zile. Dupa cum a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, politistii Sectiei I de Politie Rurala Zalau au descoperit intreaga activitate infractionala a celor doi dupa ce au extins cercetarile in cazul furturilor de cai comise pe raza mai multor comune din zona de competenta. In urma cercetarilor, oamenii legii au gasit probe potrivit carora Isidor L. si Vasile L., ambii de 18 ani, au furat in noaptea de 3 spre 4 iulie, dar si in 12 iulie, caii unor localnici din Chichisa, comuna Romanasi, si Rastoltu Desert, din comuna Agrij, prejudiciul cauzat fiind de 7.500 de lei, a precizat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta.

Cei doi tineri sunt cercetati pentru comiterea infractiunii de furt calificat, riscand sa ajunga dupa gratii pentru o perioada de pana la 15 ani. Astfel, in timp ce Vasile L. a fost arestat preventiv pentru o perioada de 29 de zile, in cursul zilei de ieri, Isidor L. a fost prezentat Judecatoriei Zalau cu aceeasi propunere.

Tot pentru savarsirea infractiunii de furt calificat sunt cercetati alti doi salajeni. Acestia au fost identificati de catre politistii de la Politia Orasului Simleu Silvaniei ca fiind autorii unor furturi comise in garajele si anexele unor gospodarii, de unde au sustras aparate electrice folosite in constructii. Acestia, Sandor B., in varsta de 20 de ani, si Vasile C., de 46 de ani, ambii din Simleu Silvaniei, sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de furt, iar politistii continua cercetarile pentru stabilirea intregii activitati infractionale a acestora si recuperarea prejudiciului cauzat.

Leave a Comment