Instanţa a respins cererea fostului primar din Bocşa, de suspendare a ordinului de încetare a mandatului

Magistraţii Tribunalului Sălaj au respins, în cursul zilei de luni, 20 iulie, cererea fostului edil din Bocşa, Ioan Barou, prin acesta solicitase suspendarea ordinul prefectului privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului său de primar. Drept urmare, susţin reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj, ordinul, emis la începutul lunii mai, îşi produce în continuare efectele.
Primarul comunei Bocşa şi-a pierdut funcţia după ce a fost găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilat infracţiunilor de corupţie şi de fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Reamintim că, la începutul lunii noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de primarul comunei Bocşa, Ioan Barou, condamnat, la finele lui 2013, la patru ani de închisoare cu executare de către magistraţii Judecătoriei Zalău. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Flore Cighi, fostul secretar al comunei Bocşa, condamnat la trei ani de închisoare sub supraveghere, cu un termen de încercare de cinci ani, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, precum şi fiul acesteia, Florin-Cosmin Cighi şi nora sa, Elena Cighi. Cei doi soţi s-au ales cu trei ani de închisoare cu privare de libertate, respectiv cu trei ani de închisoare sub supraveghere, cu un termen de încercare de cinci ani, găsiţi vinovaţi de complicitate la abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals.
Conform minutei şedinţei, au fost admise apelurile formulate de către cei patru inculpaţi, magistraţii Curţii desfiinţând sentinţa Judecătoriei Zalău şi dispunând alte pedepse. Astfel, edilul comunei Bocşa a primit o pedeapsă mult mai blândă, mai exact de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de trei ani şi şase luni, scăpând ca prin urechile acului de patru ani de închisoare cu executare.
Şi pedeapsa fostului secretar al Primăriei Bocşa, Flore Cighi, a fost redusă în urma admiterii apelului. Magistraţii clujeni l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani. Aceeaşi pedeapsă a fost primită şi de fiul acestuia, Florin Cighi, şi nora sa, Elena Cighi. Sentinţa instanţei clujene a fost definitivă. Odată rămasă definitivă condamnarea, prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, emite în 6 mai 2015 ordinul privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Bocşa. Totodată, Consiliul Local din Bocşa a avut obligaţia de a lua act de prevederile lui, astfel că, potrivit Legii 215, prerogativele primarului au fost preluate automat de către viceprimarul în funcţie, respectiv Alin Mureşan.
În zece zile de la comunicare, fostul edil avea posibilitatea să atace ordinul în instanţa de contencios administrativ

6 Thoughts to “Instanţa a respins cererea fostului primar din Bocşa, de suspendare a ordinului de încetare a mandatului”

  1. Anonim

    Este frumos articol,dar din pacate numai FlorinCismin Cighi a parasit consiliul local,dar scroafa de nevasta sa in continuare rade ca o nebuna la primarie si faceacte de stare civila.Prefectura ii da pace.

  2. Anonim

    Primarul in continuare se crede in functie.Se lauda ca a fost la Bucuresti si si-a rezolvat sa ramana in continuare primar.Zilnic intra la primarie si angajatele se lingusesc in jurul lui,intra in birou si serveste cafea cu oaspeti.Prostul de vice nu are ce sa faca.Numai pe hartie figureaza ca el inlocuieste.In continuare Barou conduce.

  3. Anonim

    Asta-i rezultatul si produsul unui stat corupt care cu tupeu ,minciuna si aroganta si cu sprijinul acolitilor lui ,camarazi de aventura si de pahar a devenit atotputernic si a dominat spatiul public din comuna Bocsa mai vine de 8 ani, Rusine BCSENILOR care au sustinut si au ales in frunte un mojic,un excroc,un incult si un bandit.

  4. Anonim

    Inca mai are curaj excrocu sa ramaina primar ? nu-i ajunge cit a furat si a inselat?

  5. Anonim

    Prefectul si magistratii au decis,iar Barou nu vrea sa renunte,si nu accepta nici ordinul prefectului,nici hotararea instantei.La un pahar de alcool la bufet la Jula se lauda ca-si duce mandatul la capat.Scoate concediu medical dupa concediu medical si rezolva problemele.Din pacate cea mai mare problema de al lui nu se poate rezolva.Inca nu exista chirurg care sa-i scoata goangele din cap.

Leave a Comment