Îngrijorător. Drogurile, tot mai prezente în Sălaj

Polițiștii au descoperit asupra unui zălăuan un pachet cu substanțe de forma unor cristale despre care autoritățile cred că sunt droguri. Bărbatul este cercetat penal și riscă închisoarea dacă va fi găsit vinovat.

Polițiștii Biroului Rutier Zalău au depistat în trafic un tânăr din Zalău, care avea asupra sa substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Totul s-a petrecut în seara zilei de vineri, în jurul orei 22, pe drumul național 1F, la intrarea în municipiul Zalău, când polițiștii au oprit în trafic un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani din municipiu. Polițiștii au observat că șoferul avea pupilele dilatate, astfel că l-au testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ. La controlul corporal efectuat, asupra tânărului a fost descoperit un plic transparent din plastic, cu închidere de tip „zip-lock”, care conținea o substanță solidă albă sub formă de cristale, susceptibilă de a produce efecte psihoactive. În cauză, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, a fost întocmit dosar penal pentru efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Fotografie cu caracter ilustrativ

One Thought to “Îngrijorător. Drogurile, tot mai prezente în Sălaj”

  1. […] Polițiștii au descoperit asupra unui zălăuan un pachet cu substanțe de forma unor cristale despre care autoritățile cred că sunt droguri. Bărbatul este cercetat penal și riscă închisoarea dacă va fi găsit vinovat. Polițiștii Biroului Rutier Zalău au depistat în trafic un tânăr din Zalău, care avea asupra sa substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Totul s-a petrecut în seara zilei de vineri, în jurul orei 22, pe drumul național 1F, la intrarea în municipiul Zalău, când polițiștii au oprit în trafic un autoturism. La volanul acestuia a fost… Citeste mai mult […]

Leave a Comment