Închisoare cu suspendare pentru administratorul unei firme din Crişeni

Administratorul firmei SC Ovi Prod SRL Crișeni a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată. Acesta a fost acuzat că a efectuat  peste 160 de livrări intracomunitare de articole de mobilier către persoane fizice și juridice din Ungaria, pentru care nu a emis facturi fiscale și nu a înregistrat în contabilitate venituri de peste 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă emis de  Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, în 16 noiembrie, Curtea de Apel Cluj a admis recursul formulat de procurorii sălăjeni împotriva sentinței de la Tribunalul Sălaj și, pe cale de consecință, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între administratorul firmei și procuror a fost admis. „Instanța de control judiciar a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…), pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de trei ani. În fapt, s-a reținut că în perioada 28.03.2014 – 21.10.2015, inculpatul Duma Ovidiu Vlad, în calitate de administrator al SC OVI Prod SRL Crișeni a efectuat un număr de 162 livrări intracomunitare de articole de mobilier către clienți persoane fizice și juridice din Ungaria, pentru care nu a emis facturi fiscale și nu a evidențiat în contabilitatea societății venituri în valoare de 3.342.400 lei, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 1.348.960 lei. În cursul urmăririi penale inculpatul a achitat în integralitate prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, beneficiind în această cauză de reducerea pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 10 din Legea nr.241/2005. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat la data de 14.05.2021”, scrie în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

4 Thoughts to “Închisoare cu suspendare pentru administratorul unei firme din Crişeni”

  1. Anonim

    S-au aplicat și penalități? Ca, dacă nu, e invitație la furt și înșelăciune. Dacă te prinde plătești, dacă nu, hai Pa.

    1. Anonim

      Tipii astia mituiesc la greu si scapa basma curata

  2. […] în noiembrie 1994, OVI PROD COM SRL este deţinută şi administrată – DIN ACESTE MOTIVE – de Valeria DUMA (foto) şi se prezintă pe site-ul propriu drept „o firmă autohtonă […]

  3. […] în noiembrie 1994, OVI PROD COM SRL este deţinută şi administrată – DIN ACESTE MOTIVE – de Valeria DUMA (foto) şi se prezintă pe site-ul propriu drept „o firmă autohtonă […]

Leave a Comment