Începe Maratonul vaccinării la Zalău

Maratonul vaccinării va începe la Zalău, vineri, 21 mai, în parcarea de la Value Center. Astfel, orice persoană nevaccinată cu vârsta de peste 16 ani se poate vaccina, fără programare, doar cu cartea de identitate. Vaccinarea se va realiza de către două echipe mobile, cu seruri Pfizer şi Johnson& Johnson, la alegere, vineri, în intervalul orar 15-21, respectiv sâmbătă și duminică între orele 9-21.

Maratonul Vaccinării este realizat de Instituția Prefectului Sălaj, în parteneriat cu Zalău Value Centre, Consiliul Județean Sălaj, Primăria Zalău, Direcția de Sănătate Publică, Crucea Roşie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, primăriile din județul Sălaj, Batalionul 317 Sprijin Logistic “Voievod Gelu”, cu sprijinul Kiss FM și Magic FM. “Vaccinează-te simplu, fără programare, pentru sănătatea ta şi a celor dragi ţie. Putem depăşi această pandemie doar împreună, vaccinându-ne în număr cât mai mare. Te aşteptăm, cu actul de identitate, de vineri până duminică, în parcarea Zalău Value Centre”, este mesajul transmis cetățenilor de organizatori.

Leave a Comment