A început numărătoarea inversă până când elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor lua parte la examenul maturității. Până la susținerea probelor scrise ale Bacalaureatului, absolvenții încă mai au timp să-și pună la punct materia pentru acest examen important. Mai mult, începând cu data de 2 iunie, timp de cinci zile, sunt prevăzute înscrierile elevilor pentru susținerea probelor.
În cadrul acestor sesiuni ale Bacalaureatului pot lua parte atât elevii aflați în ultimul an de liceu, atât cei ai claselor a XII-a, cei ce au parcurs învățământul de zi, dar și cei ai claselor a XIII-a, ce au parcurs învățământul seral sau cu frecvență redusă.
Dacă până anul trecut, absolvenții susțineau în această perioadă probele orale, începând cu anul școlar în curs au fost susținute în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise vor fi susținute mai repede decât de obicei. Oficialii au dispus modificarea calendarului prin prisma temperaturilor ridicate înregistrate în perioada examinărilor din ultimii ani. Mai mult, în cadrul sesiunii din acest an va exista o zi liberă după probele de la Limba română și Matematică/Istorie, urmând ca mai apoi candidații să susțină proba la alegere. Cât despre cea la Limba și literatura maternă, aceasta va avea loc la începutul următoarei săptămâni. Astfel, absolvenți de liceu vor participa la examene, conform următorului calendar:
- 10 iunie: Limba și literatura română,
- 11 iunie: Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie),
- 13 iunie: Proba la alegere a profilului și specializării,
- 16 iunie: Limba și literatura maternă.
Liceeni își vor afla rezultatele în data de 20 iunie. Tot în aceeași zi, respectiv în 23 și 24 iunie, absolvenții au posibilitatea de a-și vizualiza lucrările și de a depune contestații, urmând ca mai apoi rezultatele finale să fie publicate în 30 iunie.