Încă un zălăuan arestat pentru trafic cu migranţi

Un zălăuan în vârstă de 34 de ani a ajuns în spatele gratiilor, după ce poliţiştii sălăjeni au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele bărbatului.
Vasile Gabriel Silaghi a fost identificat joi, 8 decembrie, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, pe numele acestuia existând încă din 25 noiembrie, un mandat european de arestare pentru trafic de migranţi, emis se autorităţile din Germania. Zălăuanul a fost prezentat magistraţilor Curţii de Apel Cluj, în cursul aceleiaşi zile, instanţa emiţând mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, „până la definitivarea procedurilor de predare, zălăuanul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă”.
După cum se arată în starea de fapt descrisă în mandatul european de arestare, în 7 august 2015, Silaghi a ajutat 15 cetăţeni sirieni să intre şi să stea ilegal pe teritoriul Germaniei, „predând, împreună cu V.H., persoanele transporate, numitului L.C.S., pentru a le transporta cu un autovehicul marca Mercedes pe teritoriul federal”. Pentru transportul efectuat, zălăuanul a primit o sumă de bani necunoscută, deocamdată, de către anchetatori.
Sursa citată a mai semnalat că bărbatul era conştient că cel puţin zece dintre cei pe care i-a transportat au călătorit „înghesuit, fără niciun fel de măsură de securizare pe suprafaţa de încărcătură”, ştiind şi în eventualitatea unui accident, oamenii puteau suferi răni mortale.
Întrucât faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de introducere ilegală de străini în ţară, în calitate de coautor, magistraţii clujeni au admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului.

One Thought to “Încă un zălăuan arestat pentru trafic cu migranţi”

  1. Ioan

    Tu (si cel de deasupra, ca ai dubla personalitate) esti ok? Te simti bine? Nu mai intrerupe tratamentul…

Leave a Comment