În Zalău, zeci de permise reţinute şi sute de amenzi împărţite de poliţişti

Aproape 700 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din Zalău, în doar câteva zile, în perioada 31 martie – 7 aprilie, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale,  asigurarea ordinii și liniștii publice şi pentru siguranţa traficului rutier și pentru prevenirea faptelor antisociale. Din cele 697 de sancţiuni contravenţionale, 547 au fost  la regimul circulaţiei rutiere, 140 pentru nerespectarea prevederilor privind ordinea și siguranța publică, iar diferenţa – la alte acte normative. La regimul circulației rutiere, sancțiuniile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză, traversarea neregulamentară a pietonilor, dar și neacordarea priorității de trecere. Pe lângă sancţiunile aplicate, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dar şi trei certificate de înmatriculare. „Având în vedere importanța siguranței cetățenilor, subliniem faptul că fiecare persoană trebuie să conștientizeze că respectarea legii nu e este o opțiune”, au transmis poliţiştii.

 foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “În Zalău, zeci de permise reţinute şi sute de amenzi împărţite de poliţişti”

  1. […] Aproape 700 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din Zalău, în doar câteva zile, în perioada 31 martie – 7 aprilie.. Citeste mai mult […]

  2. […] Aproape 700 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din Zalău, în doar câteva zile, în perioada 31 martie – 7 aprilie..  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment