În trafic, fără permis și cu alcoolemie de 1,29 mg/l

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Bălan s-a ales cu dosar penal din partea poliţiştilor după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost prins în trafic, prin localitatea Gâlgău Almașului, sub influenţa băuturilor alcoolice. În plus, bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Sălaj la testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că acesta avea 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. “Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal întocmit pentru comiterea a două infacțiuni la regimul rutier, respectiv conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.

 Foto cu caracter informativ

Leave a Comment