Îmbibat de alcool, l-a tăiat cu briceagul

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Mureş, este cercetat penal de către poliţiştii sălăjeni, după ce miercuri, implicat într-un scandal cu un tânăr din localitatea Horoatu Crasnei, l-a rănit pe sălăjean cu un briceag. Cei doi se aflau într-un bar din localitatea Şeredeiu când au început scandalul, întregul incident pornind de la prea multe pahare cu alcool.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, a declarat că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crasna au fost sesizaţi miercuri, în jurul orei 18, de către dispecerul de serviciu al IPJ Sălaj, despre faptul că, la un bar din localitatea Şeredeiu, este un scandal. „Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că Ioan I., în vârstă de 41 de ani, din judeţul Mureş, în timpul unei altercaţii avute cu Valentin M., de 20 de ani, din localitatea Horoatu Crasnei, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acestuia o lovitură cu un briceag peste palma stângă, provocându-i o plagă prin tăiere”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, arma a fost ridicată de la locul faptei, urmând a fi predată la camera cop delict până la finalizarea cercetărilor.
Pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvărşirii infracţiunii prevăzută de art. 2, alin. 1, din Legea 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată.

Leave a Comment