Hoți de cai – în arestul poliției

Doi bărbați în vârstă de 22 respectiv 27 de ani, dar și un tânăr în vârstă de 17 ani, toți din Zalău sunt cercetați de polițiști pentru furt calificat, tentativă la înșelăciune, respectiv rănirea cu intenție a animalelor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj cei trei, în noaptea de 19 spre 20 decembrie a anului trecut, au intrat într-un grajd aflat în incinta unei staţiuni pomicole din Zalău și au furat trei cai, hamuri şi o căruță, cauzând un prejudiciu estimat la 75.000 de lei. De asemenea, polițiștii îi bănuiesc pe aceștia că, în momentul în care au furat caii i-au supus la eforturi fizice, unui animal fiindu-i cauzate leziuni în regiunea nazală şi la picior, cu pierderi mari de sânge. Totodată, bărbații în vârstă de 22 și 27 de ani sunt bănuiți de polițiști că ar fi încercat să achiziționeze alți doi cai, fără să-i plătească, iar apoi au intenționat să-i vândă. Polițiștii sălăjeni au recuperat de la aceștia caii furați și i-au restituit proprietarului. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale i-au reținut pe cei trei, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sălaj. Făptașii urmează să fie prezentanți Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru dispunerea de măsuri legale.

foto cu caracter informativ

Leave a Comment