Gurzău Gheorghe, SCOS din arest preventiv de magistrații zălăuani

După ce ieri, cotidianul Magazin Sălăjean a anunțat faptul că a fost finalizat dosarul privind pe Gheorghe Gurzău, autorul accidentului mortal în care o fetiță de 12 ani și-a pierdut viața, vești noi vin de la magistrații sălăjeni. Magistraţii Judecătoriei Zalău au respins ca nefondată propunerea procurorilor privind menţinerea masurii arestului preventiv în cazul lui Gheorghe Gurzău. Decizia magistraților poate fi contestată de procurori până vineri.
Astfel, autorul accidentului, cercetat până acum în stare de arest preventiv, a fost eliberat miercuri din Centrul de reținere și Arest Preventiv Sălaj. Măsura arestului preventiv a fost înlocuită de magistrați cu cea a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. „Instanța dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul G.G. Inculpatul va fi pus în libertate din executarea măsurii arestului preventiv la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În temeiul prevederilor art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.

Reamintim cititorilor faptul că dosarul privind uciderea din culpă a unei minore din Badon, în urma unui accident produs cu un autovehicul aparținând Gurzău Trans, a fost trimis, la începutul acestei săptîmâni, pe masa judecătorilor, fiind finalizat de procurori.

5 Thoughts to “Gurzău Gheorghe, SCOS din arest preventiv de magistrații zălăuani”

  1. anonimm

    Oare cum poate trai, are constiinta impacata?, sa omori un copil pentru ca, tu, nu esti satul de bani, si sa mai stai si acasa,.Omule, oare ce suflet ai?, nu mai pun intrebare si pentru cei care l-au lasat liber,nu are sens, TRAIM IN ROMANIA,

  2. arest la domiciliu ?!?1

    ce tampit de judecator poate da asa ceva? cum motiveaza acel judecator aceasta decizie?
    se tot tin magistratii astia ca ne apara pe noi, cei multi de cei ca acest criminal si ei ce fac?

    1. Anonim

      Simplu asta e romania si noi suntem de vina.Sunt parinte si ma rog sa nu mi se intample mie asa ceva ca singurul meu scop in vata ar fi sa il gasesc pe faptas sa ii tai capul si sa ma predau.Poate dupa un nebun ca mine si-ar pune si magistratii si criminalul intrebarea oarec nu e mai bine la mititica decat afara.

  3. Anonim

    Oare conducatorul auto a vrut sa se intample acel nefericit eveniment ?Daca ar fi facu voit ceva sau ce,a omorat-o el ? A fost un accident oameni buni !!!

    1. Anonim

      Cine esti?esti nevastasa sau vreo amanta care l-ai supt,cum mortii matii poti sa spui asa ceva?a pus o banca improvizata in masina sa faca bani a omorat un copil si constient de ce a facut a fugit de la locul accidentului la mine in curte la fostul Remat sa arunce bancheta in valea zalaului.Sa se bucure ca nu a omorat copilul meu ca singurul meu scop dupa era sa il caut sa ii tai capul sa il pun intr-o punga de un leu si sa ma duc in concediu pe jilava 30 de ani.Si ca incheere inainte sa iti dai cu parerea invata sa te exprimi in limba ramana

Leave a Comment