Conferinţa ”Politici publice la nivelul administraţiei locale”: doi consilieri locali au reprezentat Zalăul la Cernăuţi

Doi consilieri locali,  Cristian Claudiu Bîrsan  şi Dana Crişan, au reprezentat municipiul Zalău la conferinţa  ”Public policy making at the local level” – Politici publice la nivelul administraţiei locale. Evenimentul, care a adunat reprezentanţi ai administraţiilor publice din ţări precum Ucraina,  Ungaria, Moldova şi România s-a desfăşurat în perioada 11-14 aprilie la Cernăuţi, în organizarea Institutului ”Robert Schuman” din Budapesta, Fundaţia ”Hanns Seidel” din Germania şi Asociaţia ”Ţine de Noi”  – România. Astfel, cei doi reprezentanţi ai municipiului au avut ocazia de a se întâlni cu mai mulţi aleşi locali din ţară şi din ţările amintite, dar şi cu lectori din: Olanda, Ungaria, Ucraina şi Romania. În cadrul conferinţei au fost abordate teme precum: elaborarea politicilor publice, pornind de la resursele specifice ale fiecărei comunităţi, buna guvernanţă locală, implicarea civică în administrarea comunităţii, parteneriatele public-private, programe transfrontaliere.

”Nu este pentru prima dată când particip la astfel de programe. De data aceasta şi tema a fost foarte ofertantă, abordând probleme ce ţin de elaborarea politicilor publice la nivel local, într-o manieră foarte practică, ce a implicat inclusiv schimburi de bune-practici. Foarte important a fost schimbul de experienţă şi cunoştinte cu colegii aleşi locali din ţările vecine. Intervenţiile mele în cadrul conferintei au avut la baza experienţa administrativă şi profesională acumulată până acum”, a declarat consilierul Claudiu Bîrsan, în urma conferinţei de la Cernăuţi.

Alte articole

3 Thoughts to “Conferinţa ”Politici publice la nivelul administraţiei locale”: doi consilieri locali au reprezentat Zalăul la Cernăuţi”

  1. Anonim

    Sper ca le-ati dat lectii

  2. Anonim

    BIRSAN VREI O SAORMA?

Leave a Comment