Festivalul Leurdei, motiv de sărbătoare și păstrare a tradițiilor în comuna Camăr

Începutul primăverii, păstrarea obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale au fost marcate în comuna Camăr sâmbătă, 25 martie 2023, cu ocazia Festivalului Leurdei, organizat de Fundația Pro Camăr, cu ajutorul și implicarea Primăriei Camăr și a Școlii Gimnaziale nr.1 Camăr.


Evenimentul, propus a deveni tradiție pentru comunitatea locală, a debutat cu un scurt program artistic, desfășurat la căminul cultural. În deschiderea programului, preotul Kánya Zsolt Attila și directorul unității de învățământ, Birta-Szabó János-Tamás, au vorbit despre obiceiurile înaintașilor în ceea ce privește leurda sau „usturoiul ursului” și i-au introdus în scenă pe elevii claselor primare care, cu entuziasm și voioșie, au descris spectacolul naturii prin versurile și cântecele intonate. Elevii claselor gimnaziale sub îndrumarea doamnei profesor Éva Fazekas, au adus un omagiu poetului Petőfi Sándor, anul 2023 reprezentând bicentenarul nașterii acestuia.


De la mic la mare, elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității și localnici, au pornit apoi spre pădurea comunei, pentru a culege leurdă, vedeta acestui eveniment. Activitatea, cu valențele ei recreative și educative, a fost așteptată cu nerăbdare de către copii, fiind o oportunitate de descoperire a topografiei locale, de explorare și observare a naturii.


Festivalul s-a încheiat cu recompensarea micilor artiști pentru munca depusă cu diplome și dulciuri și cu degustarea de preparate din leurdă, prilej pentru membri micii comunități de a-și consolida legăturile și de a petrece clipe împreună, în afara grijilor cotidiene.

Ardelean Camelia Elena

3 Thoughts to “Festivalul Leurdei, motiv de sărbătoare și păstrare a tradițiilor în comuna Camăr”

  1. […] Începutul primăverii, păstrarea obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale au fost marcate în comuna Camăr sâmbătă, 25 martie 2023, cu ocazia Festivalului Leurdei, organizat de Fundația Pro Camăr, cu ajutorul și implicarea Primăriei Camăr și a Școlii Gimnaziale nr.1 Camăr. Evenimentul, propus a deveni tradiție pentru comunitatea locală, a debutat cu un scurt program artistic, desfășurat la căminul cultural. În deschiderea programului, preotul Kánya Zsolt Attila și directorul unității de învățământ, Birta-Szabó János-Tamás, au vorbit despre obiceiurile înaintașilor în ceea ce privește leurda sau „usturoiul ursului” și i-au introdus în scenă… Citeste mai mult […]

  2. […] Începutul primăverii, păstrarea obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale au fost marcate în comuna Camăr sâmbătă, 25 martie 2023, cu ocazia Festivalului Leurdei, organizat de Fundația Pro Camăr, cu ajutorul și implicarea Primăriei Camăr și a Școlii Gimnaziale nr.1 Camăr. Evenimentul, propus a deveni tradiție pentru comunitatea locală, a debutat cu un scurt program artistic, desfășurat la căminul cultural. În deschiderea programului, preotul Kánya Zsolt Attila și directorul unității de învățământ, Birta-Szabó János-Tamás, au vorbit despre obiceiurile înaintașilor în ceea ce privește leurda sau „usturoiul ursului” și i-au introdus în scenă…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment