Festivalul de muzică „TÂNĂR ȘI LIBER”

Motto: „Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu și desfătarea permisă sufletului”. Johann Sebastian BACH (1685-1750), compozitor german

Orașul Șimleu Silvaniei, pitoreasca așezare de la poalele Măgurii Țării Silvaniei, a vut de-a lungul timpului o bogată activitate, în toate domeniile. S-au remarcat diferite instituții, formații/echipe și personalități, iar rezultatele muncii acestora au fost notabile și apreciate la toate nivelurile: regional, județean, național și internațional. Printre aceste domenii de activitate se află și muzica, cu nenumărate voci și instrumentiști de valoare, cu exemple concrete, popularizate în mass-media.

În acest context, Primăria, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj au dat viață Festivalului de muzicăTÂNĂR ȘI LIBER”, în anul 2018, cu scopul de a identifica, valorifica și promova tineri talentați și pasionați de muzica vocală și instrumentală. În anul acesta, 2021, s-a organizat ediția a treia a acestui festival, care a avut două părți: Gala voluntarilor CNIPT și evoluția scenică a interpreților muzicali participanți. Inițial, locul de desfășurare a fost stabilit în incinta Cetății Báthory, dar, din cauza vremii nefavorabile, activitățile au avut loc la Casa Orășenească de Cultură, vineri, 28 mai a.c., de la ora 17:30. Participarea s-a făcut cu respectarea normelor legislative în vigoare impuse din cauza pandemiei de coronavirus, cu un număr limitat de persoane, pe baza inviațiilor solicitate la sediul CNIPT Șimleu Silvaniei.

De fiecare dată, organizatorii au adus pe scena festivalului și interpreți reprezentativi pentru muzica românească, pentru a-i susține și încuraja pe cei care au pășit pe calea afirmării lor artistice, respectiv, muzica. De data aceasta, invitat de onoare a fost Cristofor Aldea-Teodorovici, renumit interpret de muzică din Chișinău, Republica Moldova. Acesta este fiul regretaților cântăreți Doina și Ion Aldea-Teodorovici, decedați în urma unui grav accident rutier, la noi în țară (la 30 octombrie 1992, în apropierea localității Coșereni, județul Ialomița).

Festivitatea a fost coordonată de Daniel Stejeran – director al CNIPT Șimleu Silvaniei și Lavinia Berar – agent turism, iar prezentatoare au fost Cristina Man și Kovács Anett – eleve la CN „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei. Întreaga sonorizare a fost asigurată de către Romeo Oltean (Primăria șimleuană).

În deschiderea festivalului, după ce i-a salutat pe cei prezenți, Daniel Stejeran a spus: „Dragi invitați! Dragi voluntari! Acest moment deosebit vă este dedicat vouă. Voi ați înțeles importanța programului de voluntariat și ați adus o contribuție valoroasă comunității șimleuane și nu numai. Prin implicarea voastră în acțiunile Centrului de Informare și Promovare Turistică și ale Primăriei orașului, ați dat dovadă de energie creatoare în realizarea scopului propus, în cadrul proiectului de voluntariat. Au fost momente cu urcușuri și coborâșuri, iar unitatea dintre voi v-a mobilizat să reușiți de fiecare dată. Astăzi, suntem cu toții martorii unei reușite, reușita voluntarilor șimleuani, și meritați aplaude. Felicitări, vouă, generațiilor de voluntari și mult succes noilor generații de voluntari, care astăzi preiau această misiune onorantă de la voi! În acest sens, predăm în mod simbolic ștafeta noii generații, prin acest tricou al voluntarului. Să fie de bun augur!”.

De asemenea, în discursul său, Lavinia Berar zicea: „După ceva timp petrecut în sfera voluntariatului, încercând să spunem împreună povestea acestuia, ne-am dat seama că, despre voluntariat, se pot spune multe lucruri. Așa că, am ales acum să împărtășim o parte din aceste lucruri cu voi, cei care ne citiți, cei care ne ajutați să spumem împreună povestea voluntariatului, oferindu-ne de atâtea ori exemple demne de urmat, cei care simțiți voluntariatul și faceți un scop în viață din asta sau cei care sunteți, încă, la început de drum, în ceea ce privește voluntariatul. De foarte multe ori, cuvintele au o putere nemăsurată. De-a lungul timpului, au existat multe fraze care au stat în picioare în fața timpului, tocmai datorită mesajului puternic pe care l-au avut de transmis. Să nu uităm de nemuritorul Gandhi, care a rostit «fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume». Voi reprezentți începutul schimbării! Vă mulțumim, dragi voluntari!”.

În mod solemn și în aplauzele celor prezenți, Roxana-Georgiana Moldovan a predat tricoul voluntarului Giuliei Man, care, mulțumind, a avut o alocuțiune adecvată acestui moment. În continuare, domnul Stejeran, a mai spus: „În semn de apreciere pentru efortul, timpul, dedicația voastră, noi ne-am gândit să vă oferim câte un Certificat, recunoscut de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale din România, care să vă fie de folos la început de carieră, în viață”. Astfel, a înmânat câte un așa document, în aplauzele spectatorilor, unui număr de 38 de voluntari. Iată, beneficiarii: Roxana-Georgiana Moldovan, Andrea-Maria Budai, Marius-Iuliu Vidrean, Alexia-Mihaela Hosu, Andrada-Ioana Grecu, Larisa-Anamaria Drăgan, Aida-Andrada Pop, Carla-Ioana Ruțaș, Iulia-Steluța Bob, Camelia Crișan, Alexandra-Beatrice Ghile, Iasmina-Anamaria Lupou, Miruna Mioara Ioana Mureșan, Alexandru-Marius Oprea, Alin Simion Balteș, Andreea-Maria Silaghi, Cătălina-Antonela Ilea, Alexandru-Dan Radu, Andreea-Anamaria Biriș, Maria Diana Moșincat, Oana-Cristiana Man, Dan-Raul Drăgan, Dana-Raluca Drăgan, Alexandra Crișan, Tudor-Marinel Dragoș, Lavinia-Oana Man, Daniela-Maria Sîrca, Natalia-Andreea Rațiu, Andreea-Dana Sale, Antonia-Anemona Gurzău, Raluca Dalia Crișan, Lavinia-Florentina Pisle, Gabriela Boșca, Eid Omaya, Cristina Santavan, Andreea-Georgiana Rus, Natalia-Maria Băican, și Andrei-Cristian Pop.

A apărut și o surpriză plăcută, din partea voluntarilor: Simina Lupău, Elena Trif Cocoru, Roxana Deac și Lavinia Berar au primit, fiecare, un frumos buchet de flori și o „Diplomă de Apreciere”, fără a fi uitat… directorul Daniel Stejeran!

Apoi, domnul Stejeran a adus mulțumiri și, deopotrivă, felicitări voluntarilor CNIPT și celor de la Crucea Roșie șimleuană, precum și persoanelor care s-au ocupat de partea tehnică și de sonorizare.

Pe scena festivalului, interpreții de muzică șimleuani au evoluat în 12 reprize/momente artistice, cântând cu și fără instrumente muzicale. Iată numele lor și repertoriile acestora: Richard David Boroș (instrumente de percuție), Ștefania Brisc (Dragostea nu se stinge și În palma ta), Teodora Ioana Gui și Alexandra Vig (Ne iubim și Pădure nebună), Samira Marion (Let it be și Fără tine), Berek David (Mama și A Pál-utcai fiúk), Liana Câmpean (Poem și Învață-mă), Alexia Vavriță (Cât trăim pe acest pământ și Inimă nebună), Daria Brisc (Mai frumoasă și Generație-n blugi), Giulia Cavaler (Don’t you remember și Secunda), Gabriel Mirgheș (două cântece la chitară), Octavia Trif și Iarina Ihoș (Omul perete și Riptide), Trupa CRIMSON HAZE – Diana Moisi, voce și chitară ritmică; Rareș Oltean, chitară solo; Marcus Tamaș, chitară bass; Rareș Tegzeș, chitară ritmică și Andrei „Ghetuță” Zah, tobe (Voodoo dream, Keep on dying, The World of Silence, Sorrow, She Got Me, Haven’t died yet, Runnin, Tânăr și liber). Ultima melodie a fost cântată împreună cu interpreții de dinainte! Aceștia au fost pregătiți, de-a lungul timpului, cu profesionalism și multă răbdare, de cantautorii: Roland Boroș, Petru Gliguța și Ilie-Uță Oros, foarte buni orchestratori și instrumentiști șimleuani.

Festivalul s-a încheiat, după aproape trei ore de spectacol, cu recitalul lui Cristofor Aldea-Teodorovici (Floarea Soarelui, Transilvania, Focul din vatră, Eminescu, Bețivanii, Bucurați-vă, Muntele s-a dărâmat, Noaptea marii beții). În repetate rânduri, Cristi Teodorovici a reușit să provoace publicul pentru a cânta, împreună, unele versuri ale melodiilor sale!

De remarcat că, toți interpreții au fost răsplătiți, cu aplauze binemeritate, de un public entuziast (în majoritate, elevi și tineri, printre care, voluntarii CNIPT), pentru calitățile vocale și interpretative, pentru prezența scenică și pentru piesele lor muzicale, cu mesaje de solidaritate și iubire, de tinerețe și libertate, fapt ce s-a constituit într-o adevărată lecție educativă, una cu vădită ținută artistică și un mobilizator grad de atragere a copiilor și tinerilor spre muzică.

La sfârșit, domnul Daniel Stejeran mi-a declarat: „Această ediție a festivalului a fost una de bun nivel artistic. Ideea organizării acestui eveniment deosebit este aceea de a perpetua talentul local la nivel național și, mai departe, la nivel internațional. An de an, festivalul își deschide aripile, cu noi provocări și oportunități pentru participanți și pentru public. În viitor, acest festival poate reprezenta un pilon de pornire pentru ceea ce înseamnă muzica, dar și o formă de promovare a acestei frumoase regiuni a României, sub toate aspectele”.

 

    Prof. Marin ȘTEFAN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment