Femeie, prinsă la furat într-un magazin din Jibou

O jibouancă în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt după ce, în cursul acestei săptămâni, a furat mai multe produse alimentare și cosmetice dintr-un magazin ABC. După cum au explicat reprezentanţii Inspectoratului de jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj, jandarmii jibouani au fost solicitaţi să intervină la magazinul cu pricina fiind sesizaţi despre fapta femeii prin apelul de urgenţă 112. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că jibouanca a încercat să părăsească incinta magazinului fără să plătească pentru o parte din bunurile pe care le avea asupra sa. Produsele neachitate au fost așezate într-o sacoșă de umăr, separat de bunurile aflate în coșul de cumpărături. În urma verificărilor s-a stabilit că aceeași femeie, anterior, a mai furat produse similare dintr-un alt magazin din Jibou. Jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, conform articolului 228 Cod Penal, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit aparținătorilor de drept.

 foto cu caracter informativ

 

 

 

One Thought to “Femeie, prinsă la furat într-un magazin din Jibou”

  1. […] O jibouancă în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt după ce, în cursul acestei săptămâni, a furat mai multe produse alimentare  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment