Eva Mozes Kor- supraviețuitoare a Holocaustului, a plecat la cele veșnice

Eva Mozes Kor, supraviețuitoare a Holocaustului și a experimentelor medicale efectuate de medicul SS Josef Mengele, la Auschwitz, a încetat din viață joi, 4 iulie, la vârsta de 85 de ani.

Născută în 31 ianuarie 1934, în localitatea Porț, Sălaj, Eva Mozes Kor a fost deportată când avea 10 ani, împreună cu părinţii, sora ei geamănă, Miriam şi ceilalţi patru fraţi, la Ghetoul din Cehei, de unde au fost trimişi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Între zidurile lagărului de concentrare, Eva şi Miriam, alături de alte perechi de gemeni, au fost supuse unor experimente de o cruzime înfiorătoare. Au fost eliberate în 1945. Miriam a decedat în 1993, din cauza unei forme rare de cancer, atribuită acelor experimente medicale trăite la Auschwitz.

Din 1960, Eva Mozes Kor a locuit în SUA, acolo unde, în 1984, a fondat C.A.N.D.L.E.S. („Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors”), prin intermediul căreia a depistat alţi 122 de gemeni care au supraviețuit experimentelor naziste. Soarta a făcut ca Eva să își găsească sfârșitul în același loc în care a trăit cea mai cruntă perioadă a vieții ei, în apropierea fostului lagăr, în timp ce se afla într-o vizită în Polonia.

 

Alte articole

Leave a Comment