După ce şi-a omorât bebeluşul, criminala din Pustă Vale va sta doar 15 ani după gratii

Femeia de 33 de ani din Pustă Vale care şi-a ucis copila de doar două luni îşi va petrece următorii 15 ani după gratii. Asta au decis, miercuri, magistraţii Tribunalului Sălaj, decizia instanţei putând fi, însă, atacată cu apel.
Teribila crimă s-a petrecut în 23 februarie 2013, când Viorica Kovacs, exasperată de plânsul bebeluşului său, i-a aplicat acestuia, cu o cruzime de neimaginat, mai multe lovituri cu un cuţit având lama de 20 de centimetri, după care l-a sugrumat. Cu un tupeu fără limite, sălăjeanca a aruncat toată vina asupra celuilalt copil al său, o fetiţă de patru ani, despre care le-a spus anchetatorilor că ar fi criminala.
Fapta a fost sesizată autorităţilor de către medicii Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei, unde micuţa de două luni a fost transportată pentru a primi îngrijiri medicale. „Minora a ajuns la unitatea noastră în comă profundă de gradul IV, cu mai multe înţepături în zona gâtului şi hemoragie bucală. A fost resuscitată timp de o oră, interval în care a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe de la Zalău, pentru intubarea şi transportarea minorei la Spitalul Judeţean. Din păcate, între timp copila a decedat”, declara atunci Mihai Vigu, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti din Şimleu.
Procurorul Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, precita că femeia nu şi-a recunoscut gestul: “Deşi femeia nu îşi recunoaşte fapta, la dosar au fost aduse suficiente dovezi care demostrează că mama este făptuitorul. Una dintre dovezi este rezultatul autopsiei efectuate chiar în cursul zilei de sâmbătă şi care arată că decesul minorei a survenit în urma agresării de către o persoană adultă. Victima a fost înţepată de şase ori cu cuţitul în zona gâtului, însă moartea a fost cauzată de asfixiere prin sugrumare, forţa aplicată putând fi doar a unui adult”.
Iniţial, Viorica Kovacs a fost acuzată de omor calificat, însă după finalizarea cercetărilor a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în omor calificat şi deosebit de grav, infracţiune ale cărei limite de pedeapsă sunt de 15 şi 25 de ani. În urma procesului, femeia s-a ales cu 15 ani de închisoare cu executare în regim de detenţie, ne-a declarat judecătorul Brăduţa Ţăran, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj. Instanţa a mai dispus ca inculpatei să-i fie interzise anumite drepturi, printre care dreptul la vot şi cel de a ocupa o funcţie publică, dar şi drepturile părinteşti, atât pe durata celor 15 ani de detenţie, cât şi trei ani după executarea pedepsei. De asemenea, femeia a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în valoare totală de 3.000 de lei şi să achite despăgubiri de 566 de lei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sălaj.
În prezent, inculpata este deţinută la Penitenciarul Arad, unde va sta până când sentinţa va fi definitivă.

Leave a Comment