Drumurile judeţene închise de „ploaia îngheţată” vor fi deblocate astăzi

Cele două drumuri judeţene închise din cauza copacilor rupţi de gheaţă vor fi redate circulaţiei, cel mai târziu, în după-amiaza zilei de joi, 4 decembrie, imediat după încheierea lucrărilor de toaletare a arborilor. „Joi, cel mai târziu, de la ora 15, se va relua circulaţia în zonele respective. Specialiştii de la Ocolul Silvic şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă vor inspecta arborii ce prezintă risc de cădere, iar după ce vor fi finalizate lucrările de toaletare pentru a preîntâmpina eventualele situaţii neplăcute, tronsoanele respective de drum vor fi redate circulaţiei”, a precizat prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt.

Reamintim că din cauza fenomenului de „ploaie îngheţată” drumul judeţean, DJ 108 R, a fost închis sâmbătă pe o porţiune de 4,5 kilometri, din vârful Meseşului, de la joncţiunea cu drumul naţional 1F, până în localitatea Treznea, ruta ocolitoare recomandată fiind DN 1F- DJ 108 A- Românaşi – Păuşa – Agrij.
Conform informaţiilor reprezentanţilor prestatorului de servicii silvice pentru pădurea Municipiului Zalău, Ocolul Silvic Stejarul, fenomenul “ploaie îngheţată” a început să se manifeste în după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 noiembrie, şi s-a estimat că au fost afectaţi aproximativ 3.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Acesta constă în doborâturi şi rupturi de arbori, ducând inclusiv la blocarea drumului de pe Meseş, către localitatea Treznea.
Din aceeaşi cauză, marţi după – amiază, un alt drum judeţean din Sălaj a fost închis circulaţiei publice. Potrivit autorităţilor locale, s-a luat decizia închiderii circulaţiei pe o distanţă de patru kilometri a drumului judeţean DJ 108D, limită între judeţele Cluj şi Sălaj, pe raza localităţilor localitatea Huta, comuna Buciumi, de la kilometrul 7+400 până la kilometrul 11+400, din cauza copacilor rupţi şi a crengilor căzute pe drum.

2 Thoughts to “Drumurile judeţene închise de „ploaia îngheţată” vor fi deblocate astăzi”

  1. Mai, oameni buni

    Astea sunt lucrari ce trebuiau facute pana la venirea iernii, dar voi sunteti prea ocupati sa taiati „frunze la caini”, in loc de crengi…

  2. Anonim

    Niste oameni de nimic aproape peste tot in serviciile publice: Prefectura, Consiliul Judetean, Primaria, etc. Unele institutii sunt chiar fara rost.

Leave a Comment