Dragne și Arafat vor inaugura substația SMURD din Șărmășag

Raed Arafat, fondatorul SMURD și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, împreună cu Daniel Dragne, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, și-au anunțat prezența, duminică, 23 aprilie, la inaugurarea substației SMURD din comuna Șărmășag.

Potrivit inspectorului șef al ISU „Porolissum” Sălaj, Adrian Chichișan, substația SMURD din Șărmășag va avea rolul important de a acoperi cu o ambulanță, în timp rapid, cazurile de urgență din zona respectivă, inclusiv din localitățile limitrofe comunei. Astfel, la Șărmășag urmează să se înființeze cel de-al cincilea punct de lucru al SMURD în Sălaj, alăturându-se astfel substațiilor de la Zalău, Șimleu Silvaniei, Ileanda și Nușfalău.

Cât privește „heliportul” de la Jibou, recepţionat în luna septembrie a anului trecut, el nu este funcţional nici în prezent, pentru că este… incomplet. Mai precis, heliportul nu dispune nici la această oră de sistem de balizaj luminos și nici de o platformă de aterizare/decolare pentru elicopterul SMURD care ar trebui să deservească Regiunea de Nord-Vest a României, mai exact judeţele Sălaj, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din judeţul Bistriţa-Năsăud. Constatarea aparţine specialiştilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care au refuzat să elibereze autorizaţia de funcţionare a amplasamentului, anunţând că îl vor emite abia după ce autorităţile judeţene vor construi şi platforma, fără de care, logic, elicopterul de terapie intensivă nu are unde să aterizeze în condiţii de siguranţă.

2 Thoughts to “Dragne și Arafat vor inaugura substația SMURD din Șărmășag”

  1. Anonim

    Multa publicitate si putina calitate!!?

  2. stramb

    ADI Transilvania de Nord va doreste succes in noua locatie si va multumeste pentru invitatie!

Leave a Comment