Doi copii, de nouă – respectiv zece ani, răniţi într-un accident de circulaţie

Doi copii, în vârstă de nouă-respectiv zece ani, au fost victimele unui accident rutier. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, în jurul orei 12, pe raza localităţii Hereclean. Potrivit unor informaţii furnizate de Maria Criste, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, o femeie în vârstă de 37 ani, din Sărmăşag, în timp ce conducea autoturismul, la intersecţia drumurilor DN 1H cu DN 1F, în localitatea Hereclean, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care se deplasa pe drumul prioritar, condus de un bărbat de 40 ani, din Zalău, şi a intrat în coliziune laterală cu acesta.
În urma impactului, doi copii, de nouă, respectiv zece ani, pasageri pe bancheta din spate în autoturismul condus de zălăuan, au fost răniţi uşor. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment