De luna viitoare, Daniel Stejeran este directorul Centrului Naţional de Informare Turistică de la Şimleu

Daniel Stejeran, directorul Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord – Şimelu Silvaniei, va fi începând de luna viitoare şi directorul Centrului Naţional de Informare Turistică de la Şimleu. Şi asta graţie rezultatelor obţinute în urma unui concurs organizat de Consiliul Local Şimleu Silvaniei şi Primăria Şimleu pentru funcţia de director la centrul precizat.

Centrul funcţionează de la începutul acestui an în oraşul de sub Măgură. Potrivit lui Stejeran, în urma participării la concurs, la proba scrisă, pe care a susţinut-o la finalul săptămânii trecute, a obţinut 96 de puncte dintr-o sută, iar luni, 25 ianuarie a avut loc cea de a doua probă a concursului, interviul, pe care l-a trecut cu brio.
Daniel Stejeran este cel mai tânăr director al unei instituţii de cultură din judeţul Sălaj – 34 de ani şi coordonează activitatea la Muzeul Holocaustului din Şimleu din anul 2007. Este absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Studii Iudaice, din cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca şi doctorand la aceeaşi Universitate – Secţia „Istorie şi Filosofie”. În activitatea sa a promovat istoria oraşului Şimeleu, nu doar pe plan intern ci şi extern, prin diferite activităţi şi parteneriate în special în Israel şi Sebia. Prin noua funcţie de la centru, oficială de la 1 februarie – dată la care va fi încheiat contractul individual de muncă, Daniel Stejeran şi-a propus să dezvolte imaginea Şimleului. Proaspătul director al Centrului Naţional de Informare Turistică a declarat că activitatea de la centru va consta într-o permanentă dezvoltare în Şimleu a oraşului, pe baza traseului istoric, sau mai bine zis a traseelor şi obiective turistice, în oraş şi în jurul oraşului, în special a momunetelor istorice care există.
Prin intermediul Centrului Naţional de Informare Turistică, turiştii care viziteazã sau intenţionează să viziteze judeţul Sălaj, vor avea acces la informaţii cu privire la obiectivele turistice din regiunea Şimleu Silvaniei. Construcţia, mai exact amenjarea Centrului Naţional de Informare Turistică a fost finalizată în cursul lunii decembrie 2015. Este vorba despre un proiect realizat de autorităţile locale din Şimleu, finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al cărui obiectiv general constă în creşterea gradului de promovare a turismului românesc din regiunea Şimleu Silvaniei la nivel naţional şi internaţional prin crearea acestui centru. Centrul Naţional de Informare Turistică funcţionează în incinta unui important obiectiv turistic din Şimleu – „Cetatea Batory” şi este funcţional pe o suprafaţă de aproximativ 112 metri pătraţi, incluzând un spaţiu de informare turistică, primire şi informare pentru public, un spaţiu expunere – stand birou pentru angajaţi, un grup sanitar – inclusiv pentru personele cu dizabiliăţi, un loc special amenajat cu echipamente speciale de acces pentru personele cu mobilitate redusă. Valorea totală a proiectului prin care s-a realizat centrul a fost de 626.675,47 de lei.

Alte articole

6 Thoughts to “De luna viitoare, Daniel Stejeran este directorul Centrului Naţional de Informare Turistică de la Şimleu”

  1. Anonim

    Așa-i că nu e nici un conflict de interese să ocupe două funcții de conducere simultan, primare Țurcaș? Sau lucrează 16 ore pe zi?

  2. Anonim

    Sunt doua functii care se completeaza,si in plus nu oricine poate.

    1. Anonim

      Asa se numeste, „completare de interese”?

  3. Anonim

    Dar cati angajati sunt la turism ca sa fie directie? Bani risipiti in vant.

    1. Anonim

      Păi ce, la Muzeu este vreun angajat în afară de „director”? Așa o să fie și aici. Cum zice ăla de mai sus, „nu oricine poate”. Să fie dublu director. Propun să-i zică „birector”

  4. Anonim

    Avem agentie, avem director dar n-avem turisti. Ce poate fi mai romanesc ?

Leave a Comment