Trimis în judecată după ce a înjunghiat de mai multe ori un copil

Bărbatul de 27 de ani din Suplacu de Barcău, care a înjunghiat de mai multe ori un minor de 14 ani în plină stradă, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav.
Cumplita faptă s-a petrecut la începutul lunii iulie, în cătunul Ghirea, din comuna Plopiş, pe fondul unui conflict mai vechi dintre agresorul şi părinţii victimei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj susţin că Szucs Carol Zsolt i-a aplicat minorului mai multe lovituri de cuţit în torace, abdomen, umăr şi braţ. Băiatul a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cu mai multe plăgi înjunghiate în torace, abdomen, umăr şi braţ, hemopneumotorax (prezenţa concomitentă de aer şi sânge în cavitatea pleurală, consecutiv unui traumatism toracic în care s-a produs ruptura plămânului) şi hemoperitoneu (acumulare de sânge în cavitatea peritoneală).
Cadrele medicale de la UPU i-au făcut tratamentul de urgenţă, după care, din cauza stării grave în care se afla minorul, au dispus transferul lui la Secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Potrivit cadrelor medicale clujene, minorul a avut mare noroc, întrucât lama cuţitului i-a trecut milimetric de inimă.
Dacă va fi găsit vinovat, agresorul, care a mai ispăşit o pedeapsă cu închisoarea tot pentru tentativă de omor, şi-ar putea petrece după gratii următorii 12 ani şi jumătate. Primul termen al procesului a fost programat pentru 18 septembrie 2013, la Tribunalul Sălaj.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Hendre Joszef, un apropiat al agresorului, acuzat de mărturie mincinoasă în favoarea lui Szucs, pentru care riscă până la cinci ani de închisoare.

Leave a Comment