Copil de 5 ani, lovit de maşină

Un copil de numai 5 ani, din Surduc, a fost rănit de un autoturism, în cursul zilei de sâmbătă, în timp ce încerca să traverseze drumul. Din cercetările efectuate de oamenii legii, minorul a vrut să traverseze prin loc nepermis. Potrivit datelor Poliţiei Sălaj, accidentul s-a produs pe DN 1H, în localitatea Surduc, când Zoltan S., de 37 de ani, din localitatea Nuşfalău, în timp ce se afla la volanul autoutilitarei, l-a acroşat pe Stoian M., în vârstă de 5 ani, din localitate, care traversa drumul, în calitate de pieton, prin loc neregulamentar, accidentându-l uşor.
Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Un alt accident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 15, pe strada Păcii,  din municipiu. Victor B., de 44 de ani, din  Zalău, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist în vârstă de 51 de ani, din municipiu, care circula din partea dreaptă, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului. Şi pe numele acestui şofer au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment