Cod galben de ninsori în Sălaj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 noiembrie, o nouă avertizare de cod galben de ninsori. Aceasta este valabilă începând de joi, 26 noiembrie, ora 6, până vineri, 27 noiembrie, la ora 9, în aproape toată ţara. Se vor semnale ninsori, strat consistent de zăpadă şi cantităţi importante de apă în nu mai puţin de 27 de judeţe, printre acestea regăsindu-se şi Sălajul.
Mai exact, ANM a prelungit şi extins codul galben de ninsori pentru următoarele judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Bacău, Mureş, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Arad, Bihor şi Sălaj. „În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50…55 km/h”, au avertizat reprezentanţii ANM.
În următoarele zile şi temperaturile vor fi mai mici pentru această perioadă în aproape toată ţara.

Leave a Comment