Claudiu Bîrsan, noul președinte al Asociației Ecodes

Claudiu Bîrsan este noul președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecodes, asociație aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Sălaj al cărei rol este gestionarea deșeurilor –  grupând toate colectivitățile teritoriale din județ, respectiv 61 de unități administrativ teritoriale. Până la alegerea lui Bîrsan în funcția de președinte al A.D.I. Ecodes, de la începutul lunii ianuarie în cadrul adunării generale a asociațiilor la care au luat parte toți primarii din județ, conducerea a fost asigurată de Sergiu Panie, fostul vicepreședinte al CJ Sălaj. Claudiu Bîrsan deține funcția de vicepreședinte al CJ Sălaj și are o vastă experiență în domeniul administrației. Este de profesie jurist, absolvent al Facultății de Drept – Universitatea “Babeș- Bolyai” Cluj-Napoca. „Ținând cont că am activat în ultimii mai bine de patru ani într-o asociație de dezvoltare intercomunitară și chiar într-o federație națională a asociațiilor de dezvoltare intercomunitare, cunosc destul de bine scopul și modul de organizare și funcționare a unei astfel de ADI. Totuși, domeniul colectării, reciclării și revalorificării deșeurilor este unul complex, în continuă evoluție, dar sunt convins că alături de colegii din AGA, Consiliul Director și nu în ultimul rând din echipa tehnică, dar și în parteneriat cu operatorii, vom putea să-l gestionăm eficient la nivelul județul Sălaj. Scopul este oferirea unui serviciu cât mai eficient și mai de calitate locuitorilor din județul nostru”, a precizat Claudiu Bîrsan.

 

Alte articole

2 Thoughts to “Claudiu Bîrsan, noul președinte al Asociației Ecodes”

  1. ioan delu

    multe functii poate duce si asta! Cred ca se trage din neamul lui Mafalda. ‘”O altfel de olitica ” promitea ciuma cacanie in campania electorala.Se dovedeste ca sunt mai rai decat ceilalti.Chiar penibili.

  2. Anonim

    sa vedem ce o sa faca, caci de promisiuni ne eplin cosul de gunoi !

Leave a Comment