Cisternă răsturnată între Cizer şi Vânători

O cisternă cu 23.000 de litri de combustibil s-a răsturnat luni după-amiază, în jurul orei 18, pe drumul naţional 108G, între localităţile Cizer şi Vânători, după ce a intrat în balans. Şoferul a încercat să evite o maşină care i-a tăiat calea, moment în care mastodontul a intrat în balans şi s-a răsturnat. Cisterna transporta 6.000 de litri de benzină şi 17.000 de litri  de motorină. La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri din Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, care au asigurat perimetrul oprind scurgerea de combustibil. „Scurgeri de combustibil au fost din rezervorul propriu al cisternei. Echipajele de pompieri au asigurat perimetrul în aşteptarea a două macarale din Cluj, timp în care cisterna a fost <<îmbrăcată>> într-un strat de spumă pentru evitarea producerii unei explozii”, a explicat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Traficul a fost blocat câteva ore pe ambele sensuri. „Vlad B. de 27 ani, din Turda, în timp ce conducea autotractorul care tracta o semiremorca specializată (cisternă) încărcată cu cantitatea de 23.000 litri combustibil, mai exact 17.000 litri de motorină şi 6.000 litri de benzină, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată cu indicatoare rutiere, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers”, a explicat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)A Sălaj. În urma impactului conducătorul auto nu a suferit leziuni corporale. „Din cauza pericolului existent, circulaţia în zonă a fost închisă în totalitate, traficul fiind redirecţionat pe DJ 108 A aproximativ şapte ore”, a mai precizat reprezentantul IPJ Sălaj.

Leave a Comment